22.9 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInternaționalCNA: Antena 3 a luat amenzi de 120.000 euro în 6 ani

CNA: Antena 3 a luat amenzi de 120.000 euro în 6 ani

Televiziunea Antena 3 a fost sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA),  în perioada 1 ianuarie 2005 – 9 martie 2011, cu 51 de amenzi, în cuantum de 478.000 de lei, (aproximativ 120.000 euro) şi 66 de somaţii publice.

Astfel, în 2005, CNA a aplicat Antena 3 un număr de 3 somaţii, în timp ce în 2006, televiziunea a primit 9 somaţii. În 2007, CNA a aplicat postului Antena 3 un număr de 14 somaţii şi 6 amenzi, în cuantum de 22.500 de lei, iar un an mai târziu, televiziunea a primit 15 somaţii şi 7 amenzi (27.500 de lei). Anul 2009 a adus Antena 3 un număr 16 somaţii şi 23 de amenzi (275.000 de lei), iar în 2010, televiziunea a primit 8 somaţii şi 11 amenzi (108.000 de lei).

În acest an, până în 9 martie, Antena 3 a primit o somaţie şi 4 amenzi, în cuantum de 45.000 de lei (aproximativ 11.000 euro).

Potrivit lui Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, citat de Mediafax din cele 51 de amenzi şi 66 de somaţii doar 9 au fost contestate în instanţă de către Antena 3, iar din acestea doar un proces a fost câştigat de către televiziunea de ştiri.

În mod concret, CNA a pierdut anul trecut un proces cu Antena 3, care a contestat în instanţă o Decizie a Consiliului din anul 2009, prin care televiziunea a fost amendată cu 10.000 de lei pentru emisiunea “În gura presei”, în care Mircea Badea a instigat la violenţă împotriva presupuşilor asasini ai handbalistului Marian Cozma.

Statistica referitoare la sancţiunile primite de Antena 3 de la CNA, prezentată de Ioan Onisei, vine după ce Mihai Gâdea, directorul general al Antena 3, şi Mircea Badea au spus de câteva ori că Antena 3 a câştigat mai multe procese împotriva CNA, instituţia trebuind să le returneze banii plătiţi de radiodifuzor în urma amenzilor aplicate de Consiliu.

Cele mai citite

“Ucigașul tăcut” din România. O persoană moare la fiecare 30 de minute

Fenomenul grav în România este reprezentat de mortalitatea cauzată de infarctul miocardic. O persoană moare la fiecare 30 de minute. Această problemă de sănătate...

Măsură drastică la întâlnirea OSCE de la București: MAE nu va permite participarea delegațiilor din Rusia și Belarus

România nu va permite participarea delegațiilor din Rusia și Belarus la adunarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) de la București, transmite...

Edward Iordănescu spune că echipa națională este pregătită pentru EURO 2024. “Am convingerea că suntem gata de luptă!”

Edward Iordănescu, selecționerul "tricolorilor", a transmis că echipa este pregătită pentru meciul de debut și pentru Campionatul European. România va întâlni echipa Ucrainei, luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă