Cazino în Palatul Parlamentului, legalizarea bordelurilor, uniforme pentru şcolari şi oficializarea termenului „ţigan” sunt doar câteva dintre iniţiativele legislative care au generat cele mai prozaice dezbateri şi controverse. Într-un interviu acordat României Libere, Silviu Prigoană explică de ce insistă cu astfel de proiecte, în ciuda eşecului pe linie de până acum, înregistrat în Parlament.
Legea prostituţiei, transformarea Casei Poporului, trecerea de la termenul de ţigan la cel de rom au fost respinse. Cât de importante sunt ele pentru activitatea dumneavoastră politică?
S.P.: N-au absolut nici o relevanţă.
Sunteţi iniţiatorul lor.
S.P.: N-are nici o legătură.
Atunci de ce le-aţi iniţiat?
S.P.: Pentru că mi s-a cerut.
De către cine?
S.P.: De către cetăţeni, mulţi cetăţeni, foarte mulţi cetăţeni.
Mulţi romi nu acceptă să li se spună ţigani.
S.P.: Nu ştiu cât este de mare numărul ăsta de romi, cert este că cei care s-au adresat la mine sunt 10.000, pentru că se creează confuzia, spun ei. Plus că Academia Română a dat un punct de vedere, că terminologia corectă este ţigan-ţigancă. În recensămintele populaţiei până în 2002 nu a existat denumirea de rom.
Argumentele Academiei, deşi este o instituţie prestigioasă, par simpliste.
S.P.: Nu comentez argumentele Academiei Române.
Dar vi le-aţi însuşit.
S.P.: Nu, nu le-am însuşit.
Tocmai aţi invocat Academia.
S.P.: Nu, am spus că Academia a avut un punct de vedere pe care l-a transmis la Guvern, nu mie.
Aţi solicitat ca în actele oficiale să se folosească termenul de ţigan. Cu ce ar ajuta?
S.P.: Ca să nu se creeze confuzie.
Între?
S.P.:România şi rom. Deci ţara cetăţenilor români e România şi toţi sunt cetăţeni români de mai multe etnii. Orice ţigan, cetăţean român, el e român. Dar ca etnie, el e ţigan, că aşa scrie la statistici.
Există contraargumente care ţin de rădăcinile cuvintelor.
S.P.: Eu nu am făcut decât să ini-ţiez un proiect legislativ la solicitarea cetăţenilor. Dacă va trece-i bine, dacă nu iară-i bine. Din punctul meu de vedere, să le spună români la toţi ţiganii de pe planetă. Nu mă interesează.
S-au creat controverse. Consiliul Europei nu agreează acest tip de iniţiativă legislativă.
S.P.: Dar ce treabă are? Vi se pare cumva că suntem paşalâc european? N-are nici o relevanţă.
Atunci vă întreb ce relevanţă au poziţiile unor instituţii precum Consiliul Europei?
S.P.: Nici o relevanţă. E greşit ca vreo entitate exterioară să facă ordine în România.
Dar vi se pare că face ordine în România, dacă s-a exprimat pe acest subiect?
S.P.: Nu ştiu cum să spun, mie nu mi se pare nimic.
Care vi se pare cea mai importantă problemă a romilor sau în discuţia despre romi?
S.P.: Nu mai vreau să continuăm discuţia, nu mă interesează. Nu fac parte din Partida Romilor, nu-i reprezint în Parlament, eu am spus motivaţia pentru care am depus un proiect de lege.
Legea prostituţiei – în general, subiectul este fie tratat ca tabu, fie de pe poziţii radicale.
S.P.: Cât mai trebuie să existe prostituaţi şi prostituate sclavi ca să conştientizăm că există fenomenul? L-am dezincriminat din Codul Penal, atunci trebuie un cadru de reglementare: ori reincriminat, ori reglementat.
Deja a întâmpinat rezistenţă printre parlamentari.
S.P.: Eu mi-am făcut datoria. Adică nu e un interes personal, să-mi deschid eu bordel sau să o pun pe soacra să se prostitueze legal. Lumea a înţeles greşit ceea ce am vrut eu să fac.
De ce credeţi că s-a întâmplat asta?
S.P.: Cât timp domnul Orest Onofrei (senator PDL – n.r.) a avut o poziţie de atac la persoană faţă de mine, înseamnă că dânsul a înţeles greşit.
Va avea vreo şansă în plen?
S.P.: Nu ştiu.
În partid aveţi sprijin?
S.P.: Nu ştiu, nu am discutat. Eu mi-am asumat legea prostituţiei, terminologia ţigan-ţigancă şi altele în perioada în care eu m-am autosuspendat din partid.
V-aţi gândit să căutaţi sprijin?
S.P.: Nu. Consider că deputaţii şi senatorii au maturitatea să le înţeleagă necesitatea.
Biserica este influentă…
S.P.: A fost, acum sunt pompierii. Cu cât un popor e mai cult şi mai civilizat, începe să aibă alte valori supreme. La început era armata, pe urmă a fost biserica, acum sunt pompierii. O să urce SMURD-ul. În funcţie de necesităţi e şi clasamentul.
Dar până se va întâmpla această rocadă…
S.P.: Până o să ajungă Biserica pe locul întâi iarăşi? Păi nu o să ajungă foarte repede, dacă-şi face un mare stadion, o mare clădire din asta.
Catedrala Mântuirii Neamului?
S.P.: Nu există mântuirea neamului. Mântuirea e o chestie personală.
Este un proiect pe care totuşi clasa politică îl susţine.
S.P.: Electoral, normal. Pe oameni care până în ’90 au ajutat la demolarea bisericilor, acum îi vezi în rândul întâi la orice pelerinaj. Rămâi surprins să-l vezi pe un fost secretar de partid că acum e în rândul întâi la Biserică şi nu mai poţi să-l dai din cruci.
Poate au remuşcări.
S.P.: Oportunişti sunt, au fost şi vor fi cât o să existe neamul românesc.
Proiectul este şi costisitor, dincolo de raţiunile electorale.
S.P.: Nu ştiu cât este de costisitor, dar cred că nu era momentul. Te apuci să faci renovări din astea şi construcţii în perioade de belşug, nu de restrişte.
Revenind, Biserica cu siguranţă va avea reacţii negative vizavi de proiectul privind prostituţia.
S.P.: Biserica face parte din Legislativ?
Nu, dar are un cuvânt ascultat printre politicieni şi se poate dovedi utilă în campaniile electorale.
S.P.: Aveţi dreptate, dar nu înţeleg de ce Biserica nu a fost foarte înverşunată când din Codul Penal a fost dezincriminată homosexualitatea.
A fost.
S.P.: Hai, domnule, lăsaţi. Un comunicat e una şi să faci lobby să se reincrimineze e altceva. Dar pentru că ne-a spus Europa, a făcut ciocu’ mic şi Biserica.
Credeţi că sunt şanse să se întâmple asta, inclusiv pe proiectul dumneavoastră?
S.P.: Nu mă interesează.
Mă gândesc că vă interesează dacă legea prostituţiei va trece.
S.P.: Nu e o diplomă pe care o obţin eu la final, să ne înţelegem.
Urmăriţi o utilitate.
S.P.: E un proiect de utilitate pentru poporul român, dar dacă aleşii consideră că nu e util, eu mă supun majorităţii. Istoria va scoate fila şi-o să spună «bă era un cretin pe vremuri, când, uite bă ce gândea omul ăla».
Rămâneţi în posteritate cu aceste proiecte?
S.P.: Nu ştiu, nu urmăresc să rămân. Dacă urmăream, atunci făceam lobby să se facă biserica aia a Neamului mult mai mare, făceam rost de fonduri ca să-mi scrie la intrare numele sau să mă picteze şi pe mine în Biserică. Eu am intrat oricum, eu am făcut Realitatea, Etno TV, TV Sport.
Vă asigură aşa ceva posteritatea?
S.P.: Dar nu am nevoie. Eu sunt unul dintre cetăţenii care a făcut ceva, ceva ce ştie toată lumea.
De ce aţi intrat în politică?
S.P.: Pentru că mi s-a cerut.
De către cine?
S.P.: De către cetăţeni.
Cetăţenii – pare să fie ceva abstract.
S.P.: Nu-i abstract deloc. E ceva concret, la care suni la uşă şi iese afară din apartament.
Ce noi proiecte urmează ?
S.P.: Legea muzeelor. În Republica Moldova şi în Ungaria legea este aceeaşi şi pentru muzeele private şi pentru cele de stat. La noi e diferit: când e vorba de o obligaţie pentru un muzeu trebuie să te conformezi, când e vorba să fi sprijinit, nu eşti pentru că eşti muzeu privat.
Cum explicaţi faptul că oameni care cunosc fenomenul prostituţiei, spre exemplu, politicieni, parlamentari, sunt reticenţi la proiectul dumneavoastră?
S.P.: Suntem încărcaţi de o falsă pudoare.
Vă rog să dezvoltaţi.
S.P.: E electorală povestea. Cum să meargă acasă, la popa din sat, şi să-i spună că a votat legea aia?
Să fie unicul argument? E superficial.
S.P.: Acum, să nu cumva să insinuaţi că parlamentarii ar fi în legătură cu peştii şi li s-a spus «dom’le, să nu votaţi legea ca să rămână prostituţia nefiscalizată, că vă dăm parte din profit». Bănuiesc că nu asta vreţi să insinuaţi.
Eu sunt totuşi curios ce motive ar fi să nu votezi o iniţiativă precum cea a dumneavoastră.
S.P.: La vot deschis niciodată conştiinţa nu poate să ia o decizie.
De ce?
S.P.: La vot deschis, atenţie mare, numai partidul ia decizia.
Şi ce împiedică un partid să accepte scoaterea la lumină a fenomenului?
S.P.: El a fost scos la lumină în perioada interbelică, atunci când premier era un popă, Miron Cristea, fostul Patriarh. Era prim-ministru când funcţiona legea prostituţiei şi nu a abrogat-o, deşi avea posibilitatea. Ruşii cu tancurile şi comuniştii au abrogat legea prostituţiei. După Revoluţie, toate ţările au reintrodus reglementarea prostituţiei, pentru că peste tot e cam reglementată. La noi e o vraişte şi o debandadă totală. Pe mine nu mă interesează reglementarea ca venituri la buget, ci ca sclavele care lucrează astăzi să aibă protecţie socială, asigurări medicale. Oricât ai fi tu de târfă şmecheră, tot nu ai bani să-ţi plăteşti spitalizarea. Astea sunt problemele sociale pe care unii nu vor să le vadă.
Din ce spuneţi, toate acestea sunt tratate superficial de oameni care au nişte responsabilităţi.
S.P.: Partidul le-a dat dispoziţie să nu voteze şi au fost luaţi prin surprindere.
Credeţi că parlamentarii ar fi votat în masă pentru?
S.P.: Absolut. Altfel lucrează conştiinţa în momentul în care eşti în secret. Adică înfierăm cu mânie proletară curvele, dar ni s-a demonstrat că au fost prinşi tot felul (de oameni publici) în diverse poziţii cu nişte domnişoare. Că se întâmplă, e umană chestia. Funcţia sexuală e o funcţie fiziologică, e chestie de reglare hormonală. Lucrul cel mai grav a fost legalizarea avorturilor.
De ce?
S.P.: Pentru că natalitatea a scăzut drastic.
O clipă m-am gândit că sunteţi pe acelaşi punct de vedere cu cel al Bisericii.
S.P.: Nu are nici o legătură Biserica cu ce povestesc eu. Habotnicia şi extremele pe mine nu mă încălzesc, adică nu am nimic în comun cu extremismul, nici cu extremismul dogmatic, ăsta al Bisericii Ortodoxe, al musulmanilor. Cât nu lezezi interesele aproapelui poţi să faci ce vrei.
Cum vi se pare modul în care se apleacă BOR asupra unor probleme de mare impact social?
S.P.: Dă-mi un exemplu.
Avorturile, prostituţia, nevoia de a construi biserici.
S.P.: Nu cred că mai e nevoie să construim biserici. Bisericile se raportează la numărul de locuitori.
Statul ajută BOR în acest demers.
S.P.: Ajută în ultimii opt ani de zile.
E suficient.
S.P.: În ultimii opt ani chiar s-a ajuns la un extremism cu datul banilor la biserici. Adică nu se dau bani la creşe, grădiniţe, spitale pentru că nu sunt, în schimb toţi deputaţii şi senatorii au dat bani la biserici la greu, miliarde, zeci, sute de miliarde de lei.
Anul trecut chiar Ministerul Culturii a avut o problemă similară, cu redirecţionarea unor sume pentru construcţia de biserici.
S.P.: Nu-i un lucru rău.
Era buget de austeritate.
S.P.: E an bugetar trecut. Contează alte lucruri, fundamentale, că Biserica trebuie să-şi facă rolul ei.
Şi care este acest rol?
S.P.: De întrajutorare a celor nevoiaşi. Au început să mai facă nişte cantine, case de bătrâni, ceva, dar foarte stinghier. Dar eu pot să vă dau exemple de sate unde s-a construit biserică pe fiecare stradă, în localităţi depopulate.
Iniţiativa privind muzeele e singura pe care o aveţi în vedere?
S.P.: Nu, şi uniformele şcolare în învăţământul de stat.
Revenim puţin înainte de ’89?
S.P.: N-are nici o legătură, fiecare consiliu profesoral hotărăşte. Tot de la cetăţenii din colegiu vine povestea. Multe fete de 14-15 ani abandonează şcoala pentru că părinţii nu au bani ca să le cumpere nu ştiu ce ţoale. E un mare abandon şcolar pe tema asta.
Ce vă faceţi dacă nici aceste proiecte nu trec?
S.P.: Nu fac nimic. Dacă cetă-ţeanul e subestimat de parlamentari, e problema lor. Eu mi-am făcut datoria, atâta tot.
Datoria asta nu presupune şi iniţierea tuturor demersurilor pentru a maximiza şansele de reuşită?
S.P.: Aici nu mai e treaba mea, ci a partidelor să hotărască dacă proiectul e bun pentru societate sau nu.
Sunt iniţiativele pe care dumneavoastră le înaintaţi.
S.P.: Când au fost înregistrate la Biroul permanent am trimis răspuns cetăţenilor că s-au iniţiat. Mai departe e problema lor să lămurească deputaţii, în colegii, să voteze sau nu legea. Adică nu mă lupt singur pentru un proiect care-i interesează direct pe ei. Pot să se numească români toţi ţiganii de pe planetă. România e ţara mea, n-am probleme în diaspora, n-am probleme în România.
V-a deranjat în vreun fel confuzia care spuneţi că se face între rom şi român rom şi România?
S.P.: Nu.
CV Silviu Prigoană, 47 de ani
1982-1983 – mecanic maşini-unelte la Combinatul de Utilaj Greu Cluj-Napoca
1983-1985 – muncitor necalificat la Combinatul de Industrializare a Lemnului
1985-1990 – mecanic maşini şi utilaje la Intreprinderea de Bere şi Spirt Cluj
1990 – Bacalaureat – Liceul Industrial „Petru Maior” din Gherla, judeţul Cluj
1991-prezent – conduce SC Rosal Grup SRL
2008-prezent – deputat din partea PDL.
