6.4 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăBoagiu vede Ministerul Transporturilor ca "o sugativă de bani europeni"

Boagiu vede Ministerul Transporturilor ca „o sugativă de bani europeni”

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, susţine că instituţia pe care o conduce ar putea fi definită „ca o sugativă de bani europeni” pentru construcţia coridoarelor de transport pan-europene IV şi IX, informează Mediafax.

„În acest an avem în derulare cel mai ambiţios program de modernizare a infrastructurii de transport din industrie (…). Ne-am putea defini ca o sugativă de bani europeni pentru coridoarele IV şi IX”, a spus ministrul la forumul Consiliul de Cooperare al Golfului, organizat la Bucureşti.

Ea a afirmat că pentru finalizarea autostrăzilor de pe coridorul IV şi IX, în lungime de aproape 870 de kilometri, mai sunt necesari 13,5 miliarde de euro.

Pentru finalizarea coridorului IV pe calea ferată, în lungime de 800 de kilometri, ministerul mai are nevoie de aproape 8 miliarde de euro, astfel încât lucrările de modernizare să se încheie în 2020.

Oficialul a invitat investitorii din zona Golfului să investească în construcţia de autostrăzi în România, referindu-se în special la Sibiu-Piteşti, proiect fără sursă de finanţare estimat la trei miliarde de euro şi care va fi realizat prin parteneriat public-privat.

Cele mai citite

Ciolacu anunță noi reguli pentru alegerile prezidențiale 2025: Să nu mai avem un instrument social media care să favorizeze un candidat

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că - pentru buna desfășurare a alegerilor prezidențiale din 2025 - vor fi...

Ilie Bolojan ar fi favorabil candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: Câștigătorul se tranșează la vot

Ilie Bolojan a declarat la Europa FM, referitor la o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, că el este de...

SUA impun noi controale la exporturi pentru echipamente biotehnologice, vizând utilizarea de către China

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat introducerea unor noi controale asupra exporturilor de echipamente biotehnologice și tehnologii conexe, invocând îngrijorări legate de securitatea națională. Washingtonul...
Ultima oră
Pe aceeași temă