5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum va arăta Filarmonica Transilvania?

Cum va arăta Filarmonica Transilvania?

Proiectul fostului preşedinte al filialei bucureştene a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Viorel Hurduc, a fost desemnat drept câştigător al concursului organizat pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania.

Din juriu au făcut parte trei arhitecţi români, doi din cadrul OAR şi arhitectul-şef al municipiului Cluj-Napoca, dar şi patru specialişti din alte ţări europene. Unul dintre ei, Gabor Zobiki, este specialist în proiectarea de săli de concerte. El este autorul filarmonicii din Budapesta. Managerul proiectului, Mircea Dinculescu a spus că ideea câştigătoare realizează un pas înainte în arhitectura clujeană, prin aspectul de modernitate.

„O expresie modernă”

„Ca şi expresie arhitectonică, este o expresie modernă, contemporană, tot ceea am văzut până acum erau mai clasice. Materialele sunt moderne, din punct de vedere al imaginii putem spune că avem un pas în sus, nu mai este ideea de provincie care cumva ne cam stresează”, a explicat luni, într-o conferinţă de presă, managerul de proiect desemnat de Primăria Cluj-Napoca, Mircea Dinculescu.

Viorel Hurduc a fost susţinut de două firme care s-au asociat pentru participarea la acest concurs, „S.C. Vaal Arhitectură SRL” şi „Popp şi Asociaţii”. Pe locul al doilea s-au clasat, la egalitate, S.C. Bogart Construct în asociere cu Drăgan Arhitecture şi S.C. Carpat Proiect.

Cele mai spinoase provocări ale proiectului au fost încadrarea clădirii într-un spaţiu extrem de incomod şi respectarea unor constrângeri precum protejarea unei clădiri aflate în apropiere.

„Este o boltă barocă, din 1750, în subsolul clădirii, pe care mă gândesc că o putem folosi. Era un depozit pentru echipamente al armatei”, a explicat Dinculescu.

Centrul Cultural Transilvania va avea ca principal element sediul Filarmonicii din Cluj. Dinculescu a epxlicat că este pentru prima dată în România când va fi construită o sală dedicată unei filarmonici. Cu toate acestea, ea va putea găzdui şi alte evenimente de amploare. Sala va avea o capacitate de 1.200 de locuri.

Clădirea va avea la parter o parcare de 400 de locuri, precum şi alte spaţii destinate organizării de evenimente culturale.

Centrul Cultural Transilvania va fi construit pe Bulevardul Dorobanţilor vizavi de fosta fabrică Someşul. Lucrările ar putea chiar de anul acesta. Firma câştigătoare are la dispoziţie doar şase luni pentru realizarea proiectului, care va costa 2.400.000 de lei. Pentru realizarea efectivă a clădirii, Primăria va cheltui 15 milioane de euro.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...
Ultima oră
Pe aceeași temă