18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNormele internaţionale îi alungă pe regii asfaltului

Normele internaţionale îi alungă pe regii asfaltului

Licitaţiile pe Coridorul IV de transport pan-european se supun normelor europene, iar contractele nu mai pot fi umflate cu sume exorbitante.

Specializaţi în licitaţii pe care le câştigau la preţuri de dumping pentru ca ulterior, pe baza unor acte adiţionale acordate cu mărinimie de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), să aducă lucrările la adevărata lor valoare, regii asfaltului din România nu s-au prezentat la licitaţii pentru patru tronsoane de autostradă de pe Coridorul IV de transport pan-european.

Puţinii care au depus totuşi oferte pentru cele două tronsoane dintre Nădlac şi Arad şi pentru alte două porţiuni între Timişoara şi Lugoj au avut valori peste cele ale constructorilor străini. Dezinteresul regilor asfaltului faţă de aceste licitaţii şi faptul că puţinele oferte depuse de aceştia sunt piperate în comparaţie cu concurenţa se explică prin faptul că poturile nu vor putea fi umflate cu mai mult de 10% din valoarea contractului iniţial.

Eventualele majorări vor fi acordate doar în cazuri neprevăzute şi recunoscute de Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi (FIDIC), cum licitaţiile urmează regulile acestei organizaţii, şi nu pe cele naţionale. Principala lege naţională în domeniu, OUG 34/2006, permite majorări ale contractelor de până la 50%, pe motive mai mult sau mai puţin obscure. Mai multe contracte importante, precum autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti, DN 72 Târgovişte-Găeşti sau Centura Bucureşti, au fost câştigate de către regii asfaltului ca urmare a preţurilor mici cerute de aceştia, după care contractele au fost umflate chiar şi peste 50%, prin semnarea unor acte adiţionale sau a altor înţelegeri suplimentare.

Constructorii mediteraneeni domină

Deşi Compania de Autostrăzi, subodonată ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, nu a prezentat ofertele financiare ale participanţilor, ci doar numele acestor firme, România Liberă vă prezintă cele mai avantajoase oferte depuse pe segmentele Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj (celelalte segmente licitate la începutul acestei luni fiind Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu). Cele mai mici preţuri au fost oferite de firmele spaniole, italiene şi portugheze.

Cele mai bine plasate oferte financiare ale unor români aparţin firmei Straco (deţinută de fraţii Horpos), care, alături de firma AZVI (firma spaniolă ce realizează infrastructura spre podul de peste Dunăre de la Calafat), a avut a doua ofertă ca preţ pe două din cele patru tronsoane ale segmentelor Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj. Firme ale regilor asfaltului, precum Euroconstruct Trading sau Pa&Co (deţinute de Dan Beşciu şi, respectiv, Costel Căşuneanu), nu au participat la aceste licitaţii. Au fost însă prezente firmele lui Nelu Iordache (Romstrade – locul 6 pe primul segment al Nădlac-Arad ) şi Spedition UMB, deţinută de Dorinel Umbrărescu (locul 7 din 8 pe un tronson al Nădlac-Arad şi 4 din 8 pe alt tronson din Timişoara-Lugoj).

Trebuie spus însă că ofertele financiare vor avea o importanţă redusă la desemnarea câştigătorului, ponderea stabilită de CNADNR pentru preţ în totalul punctajului fiind de doar 30%. Cum restul de 70% din puncte sunt acordate pe diferite alte criterii, prea puţin comensurabile şi mai puţin certe decât preţurile, există temeri că astfel câştigătorii la licitaţii vor fi desemnaţi mai degrabă prin jonglerii cu punctajele finale.

2011/03/06//171239-tabel.jpg

În România ba, în Irak da

Delta ACM, firmă deţinută de Florea Diaconu, unul dintre beneficiarii lucrărilor de asfaltare din Capitală şi de renovare bănoasă a unor pasaje (Bucur Obor), are mai mult succes la licitaţiile de autostrăzi din alte ţări decât la cele din România. Delta ACM, absentă la licitaţiile pentru patru tronsoane de autostradă dintre Nădlac şi Lugoj, a câştigat un contract în Irak pentru execuţia unui tronson din autostrada Erbil-Koya, cu o lungime de 20,6 km, valoarea lucrărilor fiind de 66,7 milioane de dolari, potrivit Mediafax.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă