Fostul deputat PSD Iosif Armaş va rămâne fără izvoarele din staţiunea Băile Herculane.
Zilele în care societăţile fostului deputat PSD Iosif Armaş mai controlează izvoarele termale din Băile Herculane sunt numărate. Mi-nis-trul Turismu-lui şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a de-cla-rat că îl va expropria pe Armaş. De când cele mai importante hoteluri din staţiune au intrat în portofoliul lui Armaş, staţiunea Băile Herculane a devenit o imensă ruină.
Ce clauze invocă Udrea?
Ministrul Udrea a precizat că România are deja cadrul legislativ necesar pentru exproprierea celor care nu şi-au respectat contractul de privatizare. În cazul staţiunii de pe Cerna, este vorba despre omul de afaceri Iosif Armaş, pe care fostul ministru al Turismului de pe vremea PSD, Dan Matei Agathon, l-a făcut stăpân pe un preţ de nimic peste cea mai veche staţiune balneotermală din Europa, o staţiune cu peste 2.000 de ani vechime.
Astfel, după spusele Elenei Udrea, pe Iosif Armaş îl aşteaptă vremuri grele. „Avem cadrul legal pentru exproprierea lui Armaş şi a tuturor investitorilor de acest gen. Am discutat şi cu Alexandru Pătruţi, preşedintele ANMR – Agenţia Naţională de Resurse Minerale”, a afirmat Udrea. Ministrul Turismului a mai precizat că staţiunea Băile Herculane face parte dintr-un proiect-pilot de promovare a apelor termale ce va fi pornit în 2011. Alături de Băile Herculane vor fi incluse Băile Felix şi Borsec. În Băile Herculane Udrea spune că, ,,imediat după ce vremea o va permite, se va trece la demolarea construcţiilor ridicate ilegal. Există la Băile Herculane o serie de construcţii ilegale, unele dintre ele ridicate în parcuri şi locuri publice”.
În afară de aceasta, până în primăvară va începe procedura de expropriere, la preţul legal, a tuturor celor care au fost „împroprietăriţi” pe nedrept cu staţiuni balneoclimaterice. „Aici este vorba despre Băile Herculane. Nimeni nu a mai verificat ce s-a făcut, dacă s-au respectat clauzele prevăzute în contract, iar rezultatul se vede aici, în cazul oraşului de pe Cerna. Ministerul pe care îl conduc va trece la verificarea acestor contracte şi, în cazul în care se va constata că acest contract nu a fost respectat, se va trece la exproprieri la preţul zilei, aceasta în cazul în care aşa-zisul investitor nu este cumva dator statului”, a spus Elena Udrea.
Contract dubios
„Marele investitor” Iosif Armaş a fost ,,împroprietărit” de către fostul ministru PSD al Turismului, Dan Matei Agathon, cu aproape tot ce înseamnă activele şi pasivele fostei întreprinderi de turism Băile Herculane, adică mii de locuri de cazare în cele mai luxoase hoteluri ale staţiunii, baze de agrement, spaţii de cazare pentru angajaţi, terenuri, restaurante, terase, ştranduri şi, mai ales, izvoarele de ape termale.
Cu toate acestea, Armaş nu a făcut mai nimic şi, rând pe rând, totul a intrat în paragină şi degradare. Fostele hoteluri, ca şi întreg centrul istoric al staţiunii, cu hoteluri în care au locuit împăraţi şi alte personalităţi ale Europei, s-au degradat până la stadiul de ruină. În urma proceselor intentate de Primăria Băile Herculane, precum şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, lui Armaş i-au fost smulse mai multe proprietăţi, printre care Hotelul Roman, Hotelul Diana, centrul istoric cu Hotelul Traian, Cazinoul, pavilioanele ofiţereşti, dar şi Băile Neptun. Mai mult chiar, pe 4 aprilie, BCR anunţă scoaterea la licitaţie publică a Hotelului Hercules, cu două corpuri şi baza de tratament, la un preţ de 9 milioane de lei.
Fiindcă totul estre închis, practic, la această dată Iosif Armaş mai câştigă la Herculane banii încasaţi pe apa termală, pe care o vinde cui vrea şi la ce preţ doreşte. Clienţii săi sunt ceilalţi investitori în domeniul balneoturismului. Aceasta în condiţiile în care Iosif Armaş nu face absolut nimic pentru a întreţine aceste izvoare. Tocmai din această cauză izvorul cu apă termo-salină s-a degradat, astfel încât temperatura izvorului scade la maxim 10 grade, din cauza infiltraţiilor de apă pluvială. Ba, mai mult, fiindcă nu a făcut nimic pentru întreţinerea izvoarelor, debitul acestora, precum şi calitatea apei scad de la o zi la alta.
În aceste condiţii, primarul staţiunii, Nicuşor Vasilescu, a cerut mai multe controale din partea ANRM – Agenţia Naţională de Resurse Minerale. Cu toate că au fost efectuate nu mai puţin de trei controale, nimeni nu a făcut nimic. Intervievat telefonic, preşedintele Alexandru Pătruţi de la ANRM spune: ,,Nu ştiu exact când au fost făcute aceste controale şi nici ce s-a constatat, dar voi dispune un control şi o verificare”.
Potenţial uriaş
Proprietăţile curative ale apelor termale din Băile Herculane au fost descoperite încă de pe vremea Imperiului Roman. Staţiunea este cea mai veche de acest fel din Europa. În secolele XVIII – XIX, Băile Herculane constituiau una dintre destinaţiile preferate de vacanţă ale aristocraţiei din fostul Imperiu Habsburgic. Cea mai neagră perioadă din istoria staţiunii este tocmai cea care a început după privatizarea fostei întreprinderi turistice, când totul a fost lăsat în degradare.