Îţi iau jumătate de litru de sânge o dată la trei luni. Dar te înţeapă, nu te muşcă. Şi asta numai dacă vrei. Însă e un proces care „hipnotizează”. Odată trecut pe la „vampirii” de la Centrul de Transfuzie Bucureşti, revii. Unii spun că donarea de sânge este cool. Alţii, că te face erou. Dar acestea sunt doar etichete. Pentru pacienţii ajunşi în sala de operaţie, sângele este vital. De asta m-am decis să revin la centrul de donare din Capitală.
„Vedeţi, nu suntem vampiri, aşa cum spun mulţi. Nu vă luăm sângele oricum!”, îmi spune o doctoriţă de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti. Era o zi de joi de la începutul lunii februarie. Tocmai aflasem că nu pot să donez sânge pentru că aveam nivelul hemoglobinei prea mic. Se confirma astfel diagnosticul pus de doctoriţa guralivă de cum mă văzuse intrând pe uşa salonului în care se iau probele de sânge: „Sunteţi cam palid!”.
Hemoglobina este motorul celulelor roşii din sânge. E proteina care duce oxigenul către ţesuturi, asigurând funcţionarea normală a organismului. Hemoglobina mică înseamnă, pe scurt, oboseală.
Eram, aşadar, prea obosit ca să-mi permit să donez.
O surpriză neplacută având în vedere că, în 2009, anul în care am reuşit prima şi, până în prezent, singura donare, trecusem lejer prin etapele premergătoare.
Urmează o scurtă incursiune în trecut.
Etapa I: Spovedania
Acum doi ani am aflat ceea ce donatorii începători nu bănuiesc: nu doar acul sau pungile cu sânge provoacă stânjeneală, ci şi completarea chestionarului de autoeliminare, care reprezintă prima etapă a donării.
„În ultimele 12 aţi avut contact sexual cu un partener cu hepatită sau care suferă de HIV/ SIDA? Sau cu un partener care se droghează prin injecţie? Sau cu un partener plătit pentru sex? Sau cu parteneri multipli?”, sunt doar câteva dintre întrebările-tip care pot descalifica un potenţial donator.
E ca o spovedanie a stării de sănătate. La centrul de transfuzie, „păcătosul” e introdus într-un cabinet mic şi trebuie „să se lepede de toate relele” în timp ce e flancat de două cadre medicale.
„Să completaţi acolo câte partenere sexuale aţi avut în ultimele 6 luni. Două, trei, patru sau câte aţi avut dumneavoastră”, îmi explica la acea primă vizită o asistentă tânără, pe jumătate jenată, pe jumătate distrată văzându-mă nedumerit în legătură cu relevanţa informaţiilor solicitate.
Explicaţiile ulterioare m-au lămurit însă. Sângele afectat de o boală cu transmitere sexuală nu ajută pe nimeni. Nici sângele îmbibat cu alcool sau provenit de la o persoană suferindă de vreo boală cronică nu face bine.
Până la a doua încercare ştiam inclusiv că persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală sau şi-au făcut un piercing ori un tatuaj în anul în care vor să doneze pot fi refuzaţi.
Etapa a II-a: Fii în formă!
De data asta am aflat că poţi trece cu bine de chestionarul-spovedanie pentru a te împiedica la proba de sânge, cea de-a doua etapă a procesului de donare.
„Nu e nimic grav dacă aveţi hemoglobina mică, înseamnă că nu mâncaţi bine sau nu dormiţi cât ar trebui. O să vă rugăm să reveniţi pentru analize mai amănunţite”, mă sfătuieşte doctorul psiholog Aimee Bugner, unul dintre românii cel mai legaţi de cauza donării de sânge. În anul 2000 a înfiinţat Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge şi de atunci organizează campanii informative de încurajare a donării şi tabere pentru studenţii implicaţi în astfel de activităţi.
Asta este marea provocare a centrelor de transfuzii sanguine din toată ţara: atragerea tineretului sănătos şi activ către donare. E deja un truism că sângele tânăr face mult mai bine celor care au nevoie de un transplant. Însă o mare parte din cei care vin să doneze în Bucureşti sunt trecuţi de 40-50 de ani sau suferă de diverse afecţiuni.
Sălile de aşteptare oferă stop-cadre neliniştitoare. Iată ce-am văzut la începutul lunii februarie: câteva doamne cu părul cărunt stau în tăcere, înghesuite pe banchete incomode, din lemn, aceleaşi de zeci de ani; lângă femeile vârstnice aşteaptă doi romi voluminoşi, care atrag privirile bănuitoare ale unei asistente aflate în trecere; un domn între vârste, aparent apt să doneze, precizează scurt că a venit doar ca însoţitorul unui donator şi apoi întoarce spatele.
Etapa a III-a: „Donez ca să ajut!”
Singura care se încumetă să explice de ce se află acolo este o tânără abia ieşită din camera de donare, etapa a treia şi ultima a procesului, în care fiecare voluntar cedează jumătate de litru de sânge. „Atât timp cât sunt sănătoasă cred că nu e rău să ajut persoanele care au nevoie de sânge. Nu o fac pentru cineva anume şi nici pentru avantajele materiale”, spune Mihaela, aflată la a treia donare.
„Donarea trebuie să fie prezentată ca veselă, haioasă, cool pentru că aşa merge la tineret, publicul la care trebuie să ne adresăm în primul rând”, întăreşte psihologul Aimee Bugner imaginea donatorului-ideal.
Spre această tipologie tinde şi directorul Institutului de Hematologie, Doina Goşa: „În ultimul timp avem foarte mulţi donatori care vin doar pentru acele bonuri de masă în valoare de 60 de lei pe care le dăm. Oricum, din 200 de potenţiali donatori, câţi avem zilnic, respingem 50. Nu îi lăsăm să doneze pe cei nemâncaţi sau cu tensiunea mică. Şi încercăm să avem donatori sub 60 de ani”.
Directorul Institutului de Hematologie recomandă bărbaţilor să doneze sânge de 5 ori pe ani, iar femeilor – de 3-4 ori. Dar se arată conştientă că donatorii nu trebuie tot timpul aşteptaţi la centru.
„Numărul donatorior de sânge a crescut în ultimii ani pentru că am accelerat acţiunile de colectare de pe teren. Din iulie anul trecut avem un autobuz amenajat ca un mic centru de donare cu care ne deplasăm din când în când prin Bucureşti. În acest autobuz încurajăm donarea benevolă, deci nu dăm bonuri sau tichete de reducere la transport. Chiar şi aşa, în unele zile strângem câteva zeci de pungi de sânge. Apoi, mergem periodic la diverse companii, de stat sau private, unde facem colecta. Acolo lucrăm cu donatori tineri pe care i-am fidelizat deja. De asemenea, strângem câte 500 de unităţi de sânge în fiecare primăvară şi toamnă din centrele universitare”, completează Doina Goşa.
Doctoriţa se arată – până la urmă – mulţumită de faptul că Centrul de Transfuzie strânge zi de zi, în medie, 75 de litri de sânge care stau la dispoziţia spitalelor. Pentru că „vampirii” de la Transfuzie nu consumă, ci dau mai departe. Şi asta îi face buni.
