3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportMarko: Tokes a atacat UDMR pentru politica parlamentară

Marko: Tokes a atacat UDMR pentru politica parlamentară

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a avut sâmbătă la congresul Uniunii de la Oradea, o serie de remarci critice la adresa europarlamentarului Laszlo Tokes, întrebându-se retoric dacă acesta a devenit un „oportunist” prin intrarea sa în PE, potrivit NewsIn.

Marko a avut aceste poziţii în cadrul prezentării raportului de activitate în fruntea UDMR din ultimii 18 ani. „Cea mai mare schimbare politică internă rezidă tocmai în aceea că disputa se desfăşoară deja între moderaţi şi moderaţi (şi nu între moderaţi şi radicali, cum a fost până acum, n.r.). De asta s-a şi putut ajunge, la un moment dat, la înţelegere. Observ cu satisfacţie că cel care ne-a atacat cel mai zgomotos pentru faptul că avem încredere în politica parlamentară, se află acum în Parlamentul European, întemeiază un partid şi visează, probabil, la prezenţă parlamentară şi, eventual, la guvernare. În concluzie, ori a devenit oportunist (Laszlo Tokes, n.r.) şi cel care ne-a acuzat, ani în şir, de oportunism, ori adevărul a fost de partea noastră de la bun început. Sunt convins că despre asta e vorba: adevărul nostru este împărtăşit, azi, şi de cei care altminteri ne-au criticat. Acesta este poate cel mai mare rezultat politic al nostru”, a susţinut preşedintele UDMR.

De asemenea, el a susţinut că în opinia sa nu poate fi un instrument mai bun, mai eficient, mai performant pentru realizarea obiectivelor decât o uniune. „Iată, în săptămânile din urmă am fost stupefiat, dar apoi m-am liniştit văzând că toţi contestatarii din oficiu ai UDMR, cei prea grăbiţi sau prea reţinuţi, mari visători sau sceptici, frustraţi, bocitori, sau adepţi ai drumului propriu, au atenţia îndreptată spre Congresul UDMR, fac evaluări şi analize, trădând fără voia lor că nici pentru ei nu există un eveniment politic mai important decât acesta, inclusiv propriile manifestări. Toţi cei care au intervenit, într-un fel sau altul, în campania pentru alegerea preşedintelui UDMR, s-au demascat că sunt conştienţi nu doar de valoarea de până acum a acestei Uniuni, ci şi de cea viitoare. De ce ar fi preocupaţi de noi cei ce cred că viitorul nostru se împuţinează?”, a întrebat retoric Marko, referindu-se la liderii PCM şi cei ai CNMT.

„M-am gândit că până când alţii se dau de ceasul morţii pentru sufletul nostru, nu-i niciun bai, fiindcă asta înseamnă că valorează ceva. Numai că sufletul nostru n-a fost de vânzare nici până acum, şi sunt încrezător că nu va fi nici în viitor. Independenţa sufletului transilvan, această idee a lui Kós Károly, ne-a păstrat în viaţa politică în deceniile din urmă, şi sunt convins că ne va păstra şi în viitor”, a mai apreciat liderul UDMR.

Marko a ironizat, totodată, şi „centrele de democraţie” iniţiate de Laszlo Tokes la începutul anului. „Dacă, de pildă, nu am avea aceste rezultate (cumulate de UDMR în ultimii ani, n.r.), probabil că acum am fi înfiinţat centre de democraţie. Am şedea acolo, înăuntru, şi am aştepta, poate a intra democraţia pe uşă. Sau am medita la ce nume frumos i-am găsit acestui autentic birou de partid: centru de democraţie”, a mai susţinut Marko, spre amuzamentul şi aplauzele delegaţilor la congres.

Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă