9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiOrdonanța Militară 4 a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța Militară 4 a fost publicată în Monitorul Oficial

 

Ordonanţa Militară nr. 4 prevede ca persoanele de peste 65 de ani să îşi poată rezolva problemele de natură medicală pe întreaga perioadă a zilei. Ordonanţa mai stipulează că persoanele care încalcă regulile izolării vor intra în carantină şi vor suporta obligatoriu toate cheltuielile.

Prezentăm integral Ordonanţa Militară nr. 4:

„Având în vedere dispoziţiile art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

Ţinând seama de evaluarea realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, aprobată prin Hotărârea nr. 15 din 29.03.2020,

În temeiul art. 4 alin. (2) şi (4) din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă la nivel naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 şi 3 din anexa nr. 2 la acelaşi decret şi al art. 20 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare,

Ministrul Afacerilor Interne emite următoarea Ordonanţă militară

Art.1 – (1) Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situaţiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declaraţie pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.

(3) Circulaţia persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinţei/gospodăriei. Declaraţia pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.

Art.3 – (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(2) Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la domiciliu şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

Cele mai citite

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...
Ultima oră
Pe aceeași temă