Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ICCJ) l-a condamnat astăzi pe medicul Răzvan Trancz la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Decizia este definitivă şi vine după ce doctorul a fost achitat de Curte de Apel Bucureşti. Doctorul Trancă trebuie să plătească Andreei Mocanu 50.000 de lei daune morale şi 10.000 de lei cheltuieli judiciare.
Curtea de Apel Bucuresti l-a achitat, pe 2 martie 2010, pe medicul Razvan Tranca, cu privire la acuzatiile de tentativa de omor si viol, instanta respingand totodata, cererea de daune morale si materiale facuta de Andreea Mocanu, pacienta sa.
Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul Parchetului Tribunalului Bucuresti, dar si pe cel al medicului Razvan Tranca si a respins cererile de schimbare a incadrarii juridice. Instanta a dispus achitarea medicului pentru tentativa de omor pe motiv ca fapta care a fost imputata nu exista.
De asemenea, actiunile civile ale Andreei Mocanu si ale spitalului de urgenta unde a fost internata aceasta, precum si cererea de instituire a sechestrului pe averea medicului au fost respinse.
Instanta a a respins apelul Andreei Mocanu si a obligat-o pe aceasta la cheltuieli de judecata de 800 de lei. Avocatul victimei s-a aratat surprins de decizia instantei, aratand ca a ramas o singura acuzatie, cea de intretinere de relatii sexuale cu un minor. Avocatul a aratat ca a atacat cu recurs sentinta Curtii de Apel Bucuresti.
In 29 ianuarie 2009, medicul Razvan Tranca a fost achitat de acuzatia de viol fata de Andreea Mocanu, instanta Tribunalului Bucuresti condamnandu-l pe doctor la patru ani cu suspendarea executarii pedepsei pentru tentativa de omor calificat si dispunand ca acesta sa-i plateasca tinerei daune morale de 50.000 de lei.
In anul 2007, medicul Razvan Tranca a fost acuzat de viol si tentativa de omor de catre Andreea Mocanu, o pacienta in varsta de 17 ani, care a cazut de la etajul 6 al blocului unde locuia doctorul.
Colegiul Medicilor din Romania i-a interzis acestuia exercitarea profesiei medicale pe o perioada de un an, incepand cu luna noiembrie 2007. Totodata, medicului i s-a impus, ca o conditie pentru reinceperea activitatii profesionale, realizarea unei evaluari de catre comisia de specialitate a Colegiului Medicilor.
Pe de alta parte, Parchetul Capitalei l-a deferit justitiei pe doctor.