2.4 C
București
duminică, 15 decembrie 2024
AcasăSpecialCine se simte cu musca pe căciulă la Albiţa?

Cine se simte cu musca pe căciulă la Albiţa?

Procurorii care au mers la punctul de trecere a frontierei Albiţa au avut surpriza să constate că mulţi dintre poliţiştii care nu erau vizaţi de anchetă şi-au angajat avocaţi ori s-au internat în spital.

 

Şeful sectorului Albiţa al Poliţiei de Frontieră, Daniel Corban, alături de 52 dintre subordonaţii săi au fost ridicaţi de echipe mixte de poliţişti şi procurori anticorupţie şi duşi la sediul DNA Bucureşti pentru audieri. La acest punct de frontieră nu a fost reţinut nici un vameş, deoarece la Albiţa „poliţiştii nu şi-au amestecat afacerile cu vameşii, iar în pavilionul vamal nu s-a reuşit infiltrarea unui agent acoperit”, spun surse judiciare.

După descinderile şi arestările celor 150 de poliţişti şi vameşi de la vămile Siret, Stamora Moraviţa, Foeni, Naides, omologii lor de la celelalte puncte de frontieră, între care şi Albiţa, şi-au luat măsuri de siguranţă pentru a evita eventualele reţineri. Unii s-au internat prin spitale, iar alţii şi-au angajat avocaţi. „Am convocat alţi poliţişti din alte ture, împotriva cărora nu aveam probe, pentru a asigura buna funcţionare la frontiera Albiţa, după reţinerea celor 53 . Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că unii dintre cei consideraţi de noi corecţi s-au internat prin spitale, iar alţii au venit cu avocaţii după ei, crezând că au fost convocaţi pentru a fi anchetaţi. Şi unii şi alţii ştiau prea bine ce au făcut şi de aceea şi-au luat măsuri”, spun surse judiciare care au participat la anchetă. Nici percheziţiile nu au scos la iveală lucruri spectaculoase, deoarece „nu-şi mai aveau rostul după două săptămâni de când se ştie de acţiunea de curăţenie în punctele de trecere ale frontierei; nu am mai găsit bani, dar avem suficiente probe adunate de agenţii sub acoperire”, spun sursele noastre. Din păcate, nu se poate cuantifica corupţia în cifre exacte deoarece „ei şi-au pus averile pe numele rudelor şi prietenilor, iar la noi averea se prezumă a fi licită şi nu poate fi urmărită pentru a se demonstra contrariul”, spun juriştii anticorupţiei. De aceea, ca probe rămân doar teancurile zilnice (filmate) de câte 50 şi 100 de lei sau bancnotele de 50-100 de euro, potrivit mercurialului local, preţurile variind în funcţie de cantitatea mărfii trecute ilicit peste graniţă. Ministrul Traian Igaş ne-a declarat că acţiuni de genul celor de la vămi vor continua şi în alte medii infracţionale care aveau legături cu poliţişti.

„În timpul lui Dan Nica nu s-a mai dorit declanşarea acţiunii”

În 2007 şi 2008 au existat tentative ale DGA de a implanta ofiţeri sub acoperire în punctele de trecere a frontierei, cu scopul de a elimina corupţia cotidiană. „Selecţia a fost destul de complicată: trebuia să găsim agenţi care să poată trăi mai multe luni cu identitate falsă.

La sfârşitul anului 2008 am avut finalizată selecţia oamenilor, însă din 2009 s-au schimbat priorităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, o dată cu venirea ca ministru a lui Dan Nica. Nu s-a mai dorit declanşarea acţiunii, s-a mers apoi pe proiectele impuse de cuplul Marian Vanghelie – Cătălin Voicu, în care DGIPI urma să adune informaţii despre oamenii politici, după cum s-a declarat la momentul res¬pectiv. Revenirea la proiectul nostru s-a făcut abia în decembrie 2009, iar implantarea efectivă a agenţilor acoperiţi s-a făcut în 2010″, spune un important demnitar din Ministerul de Interne, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Dan Nica a negat aceste acuzaţii, susţinând că el este cel care a semnat ordinele de numire a ofiţerilor acoperiţi.

Încă un vameş îl acuză pe Marica

Fostul vameş Gigi Gheorghe a depus ieri un autodenunţ la DNA în care recunoaşte că i-a dat şpagă liderului sindicatului SED LEX, Vasile Marica. Gheorghe, membru al PDL, a precizat că autodenunţul său nu are nici o legătură cu partidul din care face parte. Acesta i-ar fi dat bani liderului sindical în anii 1996 şi 1997 pentru a obţine un post la Vama Otopeni. Fostul vameş spune că s-au făcut presiuni asupra sa după ce, în 2003, a sesizat ilegalităţile de la Otopeni. Gheorghe susţine declaraţiile fostului şef de vamă Marius Ungureanu, primul care l-a acuzat pe Marica de luare de mită. Potrivit lui Gheorghe, mai mulţi oameni din sistem ar vorbi despre aceste nereguli, dar sunt intimidaţi „prin diverse metode”. Liderul sindical Vasile Marica nu a putut fi contactat ieri.

Cele mai citite

Zelenski cere din nou sisteme de apărare aliaților după o noapte de „teroare rusească” cu drone kamikaze

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat sâmbătă "teroarea rusească" şi le-a cerut aliaţilor noi sisteme antiaeriene, în special baterii Patriot, după ce în cursul...

Zelenski afirmă că trupe nord-coreene au ajuns pe frontul din regiunea rusă Kursk

Trupe nord-coreene trimise de Phenian în sprijinul Rusiei în războiul cu Ucraina au fost introduse în luptă în porţiunea de teritoriu ocupat de trupele...

Fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili ales președinte al Georgiei de Parlament. Actualul președinte Salomé Zurabişvili nu pleacă din funcție

Premierul georgian Irakli Kobahidze a îndemnat-o pe preşedinta pro-europeană Salomé Zurabişvili să părăsească postul după ce sâmbătă parlamentul de la Tbilisi a ales un...
Ultima oră
Pe aceeași temă