Un student în vârstă de 20 de ani este unul dintre noii eroi ai Egiptului. Locuieşte într-un sat din Delta Nilului, împreună cu mama şi bunica, iar arma este un computer.
De obicei, ca să apari în revista Time la numai 20 de ani trebuie să fii fie un sportiv cu performanţe deosebite, fie o vedetă de muzică sau film cu o ascensiune fulgerătoare, fie unul dintre tinerii programatori care au construit un site extrem de popular. Khaled Kamel nu întruneşte nici una dintre aceste condiţii – şi de fapt nu este cu nimic special. Un tânăr egiptean, cu problemele specifice celorlalţi tineri egipteni din generaţia sa – lipsa unui loc de muncă, greutatea de a te căsători când nu ai bani, o furie mută împotriva unui regim autoritar. Un reprezentant oarecare al generaţiei Facebook, mai interesat de computere şi internet decât de politică, dar care, într-un moment crucial pentru ţara sa, a decis că inacţiunea nu mai poate fi o opţiune.
Internetul – interfaţa revoluţiei
O bătaie primită de la un poliţist după ce alunecase şi căzuse dintr-un tren a fost momentul în care Khaled a simţit pentru prima oară nevoia să îşi exprime frustrările împotriva statului în care trăia. A făcut-o prin intermediul unui blog – un blog despre nedreptăţile cotidiene cu care se întâlnea, un blog sarcastic, pentru că umorul era una dintre modalităţile folosite de egipteni pentru a supravieţui într-un sistem care nu le oferea prea multe perspective. Deşi mama sa îl ruga să petreacă mai puţin timp în faţa computerului, acesta era pentru Khaled o interfaţă cu lumea înconjurătoare, un mijloc de a se întâlni, pe internet, cu oameni care să aibă aceleaşi gânduri, sentimente şi probleme. Acolo, Khaled a aflat pentru prima dată despre cazul lui Khaled Said, un tânăr doar cu puţin mai în vârstă decât el, omorât în bătaie în Alexandria de către poliţişti în civil. Khaled a fost unul dintre cei peste 100.000 de oameni care s-au alăturat unei pagini pe Facebook, creată în memoria lui Khaled Said. Când realizatorii paginii au organizat diverse acţiuni de protest, Khaled a luat şi el parte la ele. „Poza cu faţa lui Khaled Said mă şocase”, a explicat el, „şi simţeam nevoia să fac ceva”. Astfel, Khaled a intrat în contact cu Wael Ghonim, unul dintre organizatorii, pe Facebook, ai mişcării de protest care a dus la dărâmarea regimului Mubarak, şi pe parcurs cei doi s-au împrietenit, discutând pe internet despre strategii şi plănuind alte evenimente.
Când toţi sunt eroi
Prima lor întâlnire personală a avut loc abia săptămâna trecută, când revoluţia se terminase deja. Khalid, Ghonim şi alţi tineri activişti au apărut într-unul dintre cele mai populare emisiuni din Egipt, talkshow-ul „Zece seara”, unde au explicat cum au ajutat la crearea mişcării populare de protest. Ca şi ceilalţi organizatori ai protestelor, Khaled nu se consideră un erou. „Eroii sunt cei care au ieşit în stradă”, spune el, „şi în acest gen de revoluţie, nu este nevoie de un conducător; am vorbit pe internet şi am făcut schimburi de idei, şi am câştigat lupta pentru că am ştiut cum să ne folosim inteligenţa şi tehnologia”. Iar majoritatea celor din generaţia sa nu au participat la revoluţie pentru că ar simpatiza cu o anumită formaţiune politică, spune Khaled: „nu îmi pasă cine va conduce ţara, atâta timp cât vom avea dreptul să schimbăm conducerea dacă nu ne place. Vroiam doar ca această ţară să ne aparţină. Să fie ţara noastră, şi să nu mai aşteptăm pe altcineva care s-o repare pentru noi”.
