22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialFoarte binele, duşmanul binelui

Foarte binele, duşmanul binelui

Reprezentanţii României nu numai că nu au reuşit să ocupe un loc pe podium la nici una dintre cele şase discipline la care au participat la cea de – a X-a ediţie de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), dar majoritatea au obţinut rezultate departe de obiectivele fixate înainte de plecarea din ţară. Pentru cei 30 de sportivi români participanţi presiunea s-a dovedit a fi prea mare, iar pentru mulţi dintre tinerii noştri dorinţa de a se autodepăşi a fost nefastă. Cu toţii au ştiut că la finalul competiţiei România va prelua ştafeta Micii Olimpiade şi au dorit să impresioneze la rândul lor prin rezultate mai bune decât valoarea lor reală, dar cei mai mulţi nu au reuşit decât evoluţii sub aşteptări.

De pildă, patinatoarea Sabina Mariuţă, locul 18 la Campionatele Europene de seniori, spunea, înainte de competiţie, că are un program valoros, cu care ar putea ocupa un loc în primele zece şi chiar urca pe podium dacă l-ar executa fără greşeală. Ea a ratat însă în prima zi, la programul scurt, şi s-a clasat, în cele din urmă, pe locul 21, mai slab chiar decât în întrecerea continentală cu senioarele. Săritorii cu schiurile de asemenea au evoluat dezamăgitor în prima zi, când nici măcar unul nu a reuşit să execute o săritură în limitele onorabile. La fond, unde la plecarea din ţară românii sperau la un loc în primii zece, de asemenea s-a mers mult sub posibilităţi.

În compensaţie cu rezultatele modeste ale tinerilor noştri sportivi, per total salvate însă de poziţiile fruntaşe de la biatlon, a fost atmosfera destinsă care a domnit în delegaţia noastră. Faptul că măcar în afara competiţiilor românii n-au mai fost un fel de „cenuşăreasă” şi au arătat ca toţi ceilalţi sportivi, îmbrăcaţi în costume de calitate şi cu suporteri înfocaţi în tribune, care agitau steagurile tricolore, a reprezentat o primă dovadă că România începe să existe în peisajul european al sporturilor de iarnă.

Pentru prima dată în istoria participărilor la FOTE, românii n-au făcut schimb de geci cu colegii lor din celelalte delegaţii, indiferent că au avut oferte din partea nemţilor, italienilor sau elveţienilor.

Cele mai citite

Fonduri Elvețiene: Oxigen financiar pentru IMM-urile din România

Peste 55 de milioane de franci elvețieni sunt la dispoziția IMM-urilor pentru investiții în sectorul productiv Ministrul Marcel Boloș și ambasadorul Elveției în România, Massimo...

Simona Halep a primit wild card la turneul WTA de la Tokyo

Simona Halep (32 de ani, locul 1132 WTA) este pregătită să revină în competiții la sfârșitul lunii octombrie, după o absență de 5 luni...

Băncile taie dobânzile la credite, dar și la depozite. Creditele ipotecare devin mai accesibile

Clienții băncilor sunt sfătuiți să compare ofertele disponibile pe piață, înainte de a lua o decizie privind creditele sau economiile lor Mai multe bănci din...
Ultima oră
Pe aceeași temă