-2.9 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăCum vor ţările G20 să rezolve criza financiară

Cum vor ţările G20 să rezolve criza financiară

Miniştrii de finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale din ţările membre ale G-20 (grupul celor 20 de ţări industrializate şi emergente) au ajuns sâmbătă la un compromis stabilind o listă de indicatori pentru determinarea dezechilibrelor financiare mondiale, care, conform economiştilor, contribuie la agravarea crizei financiare, informează Agerpres.

 

După negocieri intense cu China, care mult timp a manifestat reticenţă, „s-a ajuns la un acord la care au contribuit” toţi participanţii la reuniune, menţionează un comunicat al preşedinţiei franceze a forumului.

Lista respectivă nu ţine cont de rezervele valutare, una din cele mai controversate măsuri, care a ridicat serioase obiecţii din partea Chinei, acuzată că tezaurizează valută.

Indicatorii reţinuţi se referă la dezechilibrele interne ale unei ţări (datorie şi deficite publice, economii private) şi la ‘dezechilibrele externe’, precum şi cursul de schimb, precizează acelaşi document.

Acordul încheiat reprezintă un succes parţial al Franţei, care deţine preşedinţia anuală a G-20, şi se datorează lobby-ului făcut pe lângă China de Franţa şi Germania, notează AP.

G-20, care a devenit un forum decizional cheie în domeniul economic în timpul crizei financiare din 2008 şi 2009, depune eforturi pentru a se menţine la acest standard, în contextul relansării economice a unor state.

Cele mai citite

Tudorel Toader: Călin Georgescu ar trebui și va putea să candideze și românii să voteze

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, spune Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile...

Armenia și SUA au semnat acordul privind parteneriatul strategic

Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între secretarul de stat al SUA Antony...

Cod galben de ceață densă în județele Arad și Timiș. Trafic îngreunat pe mai multe drumuri

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în zonele joase din aceste județe, ceața va reduce vizibilitatea sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50...
Ultima oră
Pe aceeași temă