5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialAutobuzele şi tramvaiele devin piese de muzeu

Autobuzele şi tramvaiele devin piese de muzeu

Parcul de mijloace de transport auto din Reşiţa este atât de vechi, încât tramvaiele şi autobuzele pot ajunge exponate în ori ce muzeu din lume. Aceasta în cazul în care cel de la muzeu le vor lua de la fier vechi, fiindcă sunt atât de uzate şi distruse, încât au ajuns adevărate epave.

Tramvaiele sunt fabricate prin 1960 şi au fost primite de pomană de la germani, iar ultimul autobuz a fost achiziţionat pe undeva prin anul 1980. Nici nu este de mirare că, în aceste condiţii, călătoria cu aceste mijloace de transport în comun este o adevărată aventură. Ca exemplu ar trebui amintiţi un călător mort în tramvai fiindcă burduful i-a prins capul şi i l-a zdrobit, un altul cu capul spart fiindcă pantograful s-a rupt şi a intrat prin geam, mai mulţi călători cu picioare scrântite sau alte traumatisme din cauza deraierilor sau a faptului că autobuzele s-au rupt efectiv pe traseu.

Când autobuzele second-hand sunt un progres

Dacă ani de zile, politicienii au tot vorbit de schimbarea acestor bombe pe roţi şi nu au făcut nimic, mai ales din cauza contestării licitaţiilor din diferite interese, actualul Consiliu Local şi primarul Mihai Stepanescu au reuşit să achiziţioneze un număr de opt autobuze. Acestea sunt la mâna a doua.

Fiecare dintre aceste autobuze costă în jur de zece mii de euro. Două din cele opt autobuze sunt două de tip neoplan, adică pentru persoanele cu handicap neuromotor. Ştefan Şteiner, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Caraş- Severin, a probat unul dintre utilaje. „Suntem bucuroşi că, în sfârşit, persoanele cu handicap neuromotor din Reşiţa sunt integrate în societate. Sunt mai mult decât utile şi eu, personal, nu pot decât să mă bucur că am ocazia de a face economie la benzină”, spune Şteiner.

Celelalte opt autobuze sunt destinate călătorilor reşiţeni. Aerul condiţionat, afişajul electronic şi radioul sunt doar câteva dintre utilităţile pe care acestea le oferă. „Nu cred că sunt autobuze de lux, dar sunt foarte utile pentru că au toate aceste facilităţile. Pe lângă acestea, noi am facut un studiu şi am notat în caietul de sarcini ca în acest an să investim alte două milioane de euro în achiziţionarea altor mijloace de transport moderne. Scopul nostru este ca, încet, încet să tragem pe dreapta celelalte autobuze vechi”, a spus Mihai Stepanescu, edilul municipiului Reşiţa. Un lucru bun pentru reşiţeni este faptul că preţul unui bilet de călătorie în noile autobuze nu va fi modificat.

Cele mai citite

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...

Un accident la schi din Spania a făcut zeci de răniți

Un accident de telescaun produs într-o stațiune de schi din nord-estul Spaniei, situată în Pirinei, în apropiere de granița cu Franța, a făcut sâmbătă...

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă