Vorba vameş nu a avut o prea bună faimă niciodată, dacă ne gândim că încă din Biblie ea este pomenită într-un context dezavantajos pentru persoanele respective. Vămile Imperiului Roman nu erau ţinute de funcţionari salarizaţi, ele erau luate în arendă de anumiţi cetăţeni ai provinciei respective, care, la rândul lor, angajau pe alţii să facă treaba propriu-zisă. E limpede că sumele obţinute din vămuire trebuiau să fie mai mari decât cele oferite de arendaşi statului roman, plus ceea ce trebuia să le mai rămână vameşilor propriu-zişi, care-şi calculau singuri beneficiul. Antipatia faţă de vameşi era generală, iar Noul Testament dă mărturie despre asta, asociindu-i unor alte persoane antipatizate, secta Fariseilor, dar aceştia din alte motive, care nu fac obiectul discuţiei noastre de azi.
Nici Noul Testament, nici alte izvoare nu ne dau indicaţii asupra averilor acestor vameşi care i s-au opus lui Isus, dar şi cetăţenilor de rând. Nu ştim dacă aveau vile frumoase, ori stăteau în bordeie, nu ştim dacă făceau lux, la luxul vremii mă refer, pe scurt, acest aspect ne scapă. Ştim numai că erau repudiaţi de lume şi mai ales de creştini. În schimb, ştim cum trăiesc vameşii români. Şi încă de prea multă vreme. Despre vilele lor s-au făcut bancuri, s-a scris serios în ziare de peste zece ani, dar nici o instituţie a statului nu s-a autosesizat. Oare de ce? Pentru că, deşi nu erau arendate pe faţă, vămile se arendau totuşi pe dedesubt, aşa cum se petrec mult mai multe lucruri decât bănuim noi în România de azi şi, probabil, în toată lumea. Sigur că spunem „ca la noi la nimenea”, dar ştim că şi mulţi alţii, din alte ţări, ar spune aşa dacă ar şti expresia.
Când ANI a încercat să ceară socoteală, în numele statului, unor demnitari care trăiau peste veniturile mărturisite în declaraţiile respective, a ieşit scandal şi lucrurile s-au muşamalizat. Prea multă muşama strică, însă. Nu poţi acoperi tot ce fac partidele şi acoliţii lor cu muşamale, se vede urât, bate la ochi şi până la urmă trebuie să dai la o parte muşamaua şi să dezveleşti ce e dedesubt, acest gunoi neplăcut mirositor care constituie o parte importantă din actualitatea românească de azi. Inutil să mai spun că metoda a fost brevetată de regimul trecut, pe care văd că acesta, cel nou, îl moşteneşte subteran, chiar dacă pe faţă are loc o condamnare vehementă, dar fără urmări reale. În regimul comunist, toată ţara era arendată partidului, iar tot partidul arendat familiei domnitoare şi acoliţilor săi. Vămile nu făceau excepţie, dar, cum nimeni nu avea voie să discute despre nimic, nici despre vămi nu se sufla un cuvânt. Pe faţă vreau să zic, în presă.
În principiu, vămile sunt o instituţie necesară pentru un stat, atât timp cât încă Uniunea Europeană nu a cuprins tot globul pământesc, e doar pe cale să treacă în Asia, cu Turcia. Unde au greşit occidentalii atunci când şi-au exportat sistemul este că acesta poate funcţiona corect numai integrând persoane cât de cât cinstite, astfel educate încât să fie, în mare măsură, corecte şi să respecte legea. Or, cetăţeanul român a învăţat de la comunişti, dacă nu ştia dinainte, de la fanarioţi, că trebuie să furi de unde poţi, altfel vei fi lăsat să mori. Căci statul, pe-aici, nu avea grijă decât de oamenii şefilor, iar aceştia nu erau toţi cei care locuiau pe teritoriul său. Multe instituţii absolut necesare într-un stat civilizat dau greş în state ca al nostru, unde, de la primul cetăţean de jos şi până la ultimul de sus, toţi nu ştiu cum să profite fără a da nimic sau cât mai puţin, inclu-siv călcând legea. Şi atunci, când se trezeşte ultimul de sus sau unii de pe la mijloc să invoce legea, cine-i mai crede?
Un pas înainte s-a făcut totuşi la noi. Pasul e însă, cum se ştie, insuficient. E insuficient să-i arăţi cu degetul şi cu mascaţii numai pe executanţii din teren, alfel spus angajaţii, fără să-i dezvălui şi pe arendaşii propriu-zişi ai instituţiei de la frontieră. Ei sunt, e drept, mai departe, în altă parte, probabil în centru, dar conducta duce la ei. Nu trece pe la noi nici conducta din Rusia spre Europa, nici conducta din Azerbaidjan, dar fiţi siguri că avem şi noi conductele noastre, mult mai sigure încă şi mai funcţionale deocamdată decât frumoasele proiecte cu care ne-am legănat din când în când.
Nu cred că legea aceea care prevede impozitarea averilor mari este ceea ce ne trebuia şi nu spun asta pentru că m-aş număra printre ţintele ei. Dar o lege de acest gen trebuie votată şi pusă în aplicare, şi anume aceea care confiscă averile nejustificabile prin venituri avuabile, legale. Nu le impozitează, le confiscă. Prim-ministrul Emil Boc a anunţat ceva de această natură, dar putem noi să
fim siguri că anunţul domniei sale se va pune în aplicare? Nu prea putem, pentru că ar cădea prea multe averi mari din partidul de guvernământ ori dintre cele care-l susţin şi atunci se duc voturile. Votul este cel care împiedică multe, prea multe, la noi. Este, probabil, unul dintre efectele greşite ale democraţiei.
În limba română cuvântul fariseu are un alt înţeles decât în vechime. El se referă la un om care e „ipocrit, făţarnic, prefăcut”, cf. DEX. E bine că au fost prinşi vameşii, dar, dacă fariseii rămân la cârmă, pasul acesta, aşa-zis înainte, va fi de fapt tot unul pe loc.
