2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia Chinei la un pas de cea a SUA

Economia Chinei la un pas de cea a SUA

Economia Chinei s-a cifrat la sfârşitul lui 2010 la 5.8 trilioane de dolari americani, detronând Japonia, care a obţinut doar 5.474 trilioane. Astfel, China devine cea mai puternică economie din lume, după SUA, iar în zece ani ar putea trece pe locul întâi, conform BBC News Online, citat de NewsIn.

După ce a ocupat locul doi în ierarhia economică globală, Japonia a fost împinsă pe poziţia a treia de o scădere în exporturi şi de o încetinire a consumului. În ultimele trei luni din 2010, economia Japoniei s-a redus cu 1.1% pe an, iar creşterea economică a scăzut cu 0.3% faţă de trimestrul al treilea. În acelaşi timp, consumul a pierdut 0.7% în ultimul trimestru.

După Takeshi Minami, economist-şef la Institutul de Cercetare Norinchukin, scăderea se datorează cererii externe negative, dar şi faptului că subvenţiile acordate de guvern pentru stimularea consumului tocmai s-au sistat sau urmează să înceteze. „Situaţia nu se va înrăutăţi, dar recuperarea nu va fi destul de viguroasă pentru a fi simţită de către populaţie”, a adăugat Takeshi Minami.

Pe de altă parte, China s-a bucurat anul trecut de o explozie în industria prelucrătoare şi a făcut investiţii considerabile în infrastructură. Yenul a atins cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani în raport cu dolarul american. În perioada următoare analiştii se aşteaptă la o oarecare încetinire, dar structura economiei pare solidă, iar creşterea, sustenabilă. În aceste condiţii, analiştii nu exclud posibilitatea ca peste zece ani China să devină cea mai puternică economie din lume, detronând SUA.

Totuşi, unii economişti spun că analizarea Japoniei prin prisma Chinei nu este neapărat relevantă. „Produsul intern brut per capita este în China de aproximativ 4,500 de dolari, dar în Japonia este de 40,000 de dolari”, a arătat Tom Miller de la GK Dragonomics, o firmă de consultanţă cu sediul în Beijing. „Marea majoritate a chinezilor sunt încă săraci, cei mai mulţi încă trăiesc în mediul rural. Locuitorul mediu al Japoniei este cu mult mai bogat decât locuitorul mediu al Chinei”, a adăugat acesta.

Expansiunea economică a Chinei a început în 1980, printr-o serie de măsuri menite să ridice nivelul de trai. Până în 1995, exporturile au crescut considerabil, iar ţara a primit numele de „fabrica lumii”. În paralel, Japonia era o forţă în anii 80, cu creşteri de 7.1% şi cu o dezvoltare incredibilă în electronice şi industria auto. Până în anii 90, însă, piaţa imobiliară a fost invadată de speculaţii şi de preţuri exagerate, investiţiile s-au diminuat şi economia s-a prăbuşit.

După SUA, China şi Japonia, cele mai mari puteri economice ale lumii sunt, în ordine, Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Cele mai citite

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Ilie Bolojan: Liberalii o vor susține „fără niciun fel de negociere” pe Elena Lasconi

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR,...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...
Ultima oră
Pe aceeași temă