Diferenţa dintre Khalid al-Masri şi Khalid El-Masri? Primul, născut probabil în fosta Uniune Sovietică, este un membru al reţelei teroriste Al-Qaeda şi responsabil pentru recrutarea a patru dintre teroriştii care au luat parte la atacul din 11 septembrie 2001. Al doilea este un cetăţean german de origine libaneză şi a făcut parte, în anii ’80, dintr-o grupare politică extremistă din Beirut. Iar pentru serviciul secret american, CIA, cei doi au fost, timp de aproape cinci luni, una şi aceeaşi persoană. O confuzie cu consecinţe grave pentru CIA – dar nu şi pentru ofiţerul care a făcut-o.
Decembrie 2003: Khalid El-Masri este arestat de către poliţia de graniţă macedoneană în momentul în care încearcă să intre în ţară folosind un paşaport german. După trei săptămâni de interogări, El-Masri este predat de către serviciile secrete macedonene unor agenţi CIA. Este transportat mai întâi în Irak, apoi în Afghanistan, unde este ţinut într-o închisoare secretă. Deşi ofiţerii CIA însărcinaţi cu cazul său realizează rapid că El-Masri nu este persoana pe care o caută (paşaportul său se dovedeşte a fi autentic, iar datele biografice nu se potrivesc cu cele ale lui al-Masri), el rămâne pentru câteva luni în detenţie, din simplul motiv că CIA nu ştie exact ce să facă cu el. În cele din urmă, El-Masri este transportat în Albania, unde este lăsat fără bani şi acte pe marginea unei şosele. Cazul său avea să devină un subiect fierbinte de discuţii între guvernul german şi cel american, iar pe numele a 13 angajaţi CIA implicaţi în răpirea şi detenţia lui El-Masri există în Germania mandate de arestare. Însă, în mod ciudat, analista responsabilă pentru arestarea lui El-Masri nu numai că nu a fost sancţionată, dar a fost chiar promovată în grad, fiind acum şefa unităţii Global Jihad din cadrul CIA, însărcinată cu vânarea teroriştilor de top din Al-Qaeda.
„Absenţa responsabilităţii ar putea fi fatală”
Cazul acesta este exemplar, spun mulţi insideri din CIA, pentru inconsecvenţa şi inconsistenţa cu care cel mai mare serviciu secret din lume tratează asemenea greşeli şi abateri de la reguli. Sistemul disciplinar al agenţiei funcţionează mai curând pe bază de favoritism; adeseori subalternii sunt pedepsiţi pentru greşelile şefilor, dar şi mai des nu este pedepsit nimeni – nici măcar la recomandarea inspectorului general al agenţiei. Astfel, atât moartea prin îngheţ a unui presupus terorist într-o închisoare CIA din Afghanistan cât şi execuţia simulată a unui alt suspect într-o închisoare secretă din Polonia, ambele declarate ilegale de către inspectorul general, nu s-au soldat cu vreo demitere; dimpotrivă, şeful CIA din Polonia, care a fost martor la execuţia simulată fără să încerce să o oprească, a fost numit ulterior şeful diviziei CIA pentru întreaga Europă Centrală.
În timp ce purtătorul de cuvânt al CIA, George Little, declară că „procesul de tragere la răspundere al Agenţiei este viguros, şi obligaţia de a verifica greşelile comise de către agenţi este luată foarte în serios”, foşti agenţi oferă o cu totul altă imagine; John Maguire, ofiţer operativ în cadrul CIA timp de 23 de ani, este de părere că deciziile sunt „imprevizibile şi aleatorii”, şi că mulţi angajaţi se întreabă de ce unii sunt pedepsiţi pentru abateri minore, în timp ce alţii nu au de suferit nici măcar în cazuri grave cum este cel al lui El-Masri. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că, după atacurile din 11 septembrie, CIA a fost acuzată de către o comisie a Senatului american de „aversiune instituţională faţă de risc”, drept care acum se preferă ca angajaţii să rişte şi să greşească, şi iniţiativele personale ale angajaţilor sunt răsplătite chiar şi atunci când rezultatele nu sunt pe măsură. Un alt fost ofiţer CIA, Charles Faddis, compară în cartea sa „Beyond Repair” serviciile secrete cu armata: „în timp ce în armată ofiţerii sunt traşi la răspundere atât pentru greşelile lor cât şi pentru cele ale subordonaţilor lor, în CIA nu există un asemenea sistem”, spune Faddis, adăugând că „efectul pe termen lung al acestei absenţe se va dovedi catastrofal”.
Un epilog nemulţumitor
Pentru Khalid El-Masri, efectul s-a dovedit deja catastrofal: Germania nu a cerut extrădarea agenţilor CIA implicaţi în arestarea sa, Statele Unite refuză să îşi ceară scuze pentru detenţie sau să îi plătească daune lui El-Masri, iar acesta a suferit, în urma celor petrecute, diverse traume psihice. În 2010, El-Masri a fost condamnat la doi ani de închisoare fără suspendare, pentru vătămare corporală, după ce l-a atacat pe primarul oraşului Neu-Ulm, din Germania, pe motiv că acesta acordase o licenţă de funcţionare unui bordel.
În timp ce El-Masri îşi ispăşeşte pedeapsa, omonimul său, urmărit acum de către persoana care a ordonat deţinerea lui El-Masri, este în continuare liber.
