16.8 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăSpecialMinele-mormânt din Valea Jiului

Minele-mormânt din Valea Jiului

Accidentul de la Uricani este al treilea ca gravitate din 2006 până în prezent, iar printre cauzele identificate de autorităţi s-au numărat negli¬jenţa, coroborată cu acumulările de gaz metan.

Cinci angajaţi ai Minei Uricani şi-au pierdut viaţa sâmbătă, într-o explozie care a intervenit în subteran. Primele indicii, privind cauza, fac referire la o acumulare de gaz metan care s-ar fi aprins de la un arc electric, provocat de un transformator pe care cei cinci mineri trebuiau să îl repare. La scurtă vreme după ce 15 salvatori minieri au scos la suprafaţă trupurile neînsufleţite, în adâncul Minei Uricani s-a produs o nouă explozie. Localnicii spun că ar fi existat pericolul repetării tragediei de la Mina Petrila, din anul 2008. Atunci, au murit, deopotrivă, minerii şi membrii echipelor de salvare.

Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, şi ministrul Economiei, Ioan Ariton, s-au întâlnit cu salvatorii minieri din Petroşani, cărora le-au mulţumit pentru efortul depus. Botiş a mai anunţat că familiile celor decedaţi vor primi compensaţii băneşti. La Uricani, în anul 1996, alţi cinci mineri au murit asfixiaţi în urma unei acumulări de metan dintr-o galerie închisă. Tragedia de la Uricani este cea de-a treia ca amploare, produsă în ultimii cinci ani, după cele din minele Petrila şi Anina.

Petrila – 12 victime

Evenimentul de sâmbătă seamănă foarte mult cu cel din noiembrie 2008, de la Mina Petrila. Atunci, au murit 12 oameni, iar alţi 14 au fost răniţi. Iniţial, au murit opt mineri. Autorităţile au trimis în adâncuri, în încercarea de a salva victimele, echipe de salvatori minieri, dar o a doua explozie a ucis alţi patru membri ai echipei de salvare. Gazul metan provenea din straturile de huilă. A urmat o anchetă care a durat mai mult de un an şi jumătate.

Apoi, la exact doi ani de la producerea tragediei, Judecătoria Târgu-Jiu a pronunţat două condamnări penale. Fostul director al minei Aurelian Necula a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, iar inginerul Gheorghe Roşu, şeful staţiei de salvare minieră din Petrila, a primit şase ani şi jumătate. Sentinţele au fost atacate cu apel. Familiile minerilor ucişi au primit despăgubiri de câte 10.000 lei.

Anina – 7 victime

Pe locul doi în topul tragediilor din mineritul românesc din ultimii cinci ani se află dezastrul de la Anina, din ianuarie 2006, când şapte mineri au murit, iar alţi cinci au fost răniţi. Ancheta a stabilit că artificierul trimis în adâncuri a detonat o încărcătură de dinamită, fără să poată şti că în spatele peretului de cărbune se afla o pungă cu gaz metan. În justiţie, familiile minerilor ucişi şi răniţi au primit despăgubiri de 530.000 euro. După incident, mina a fost închisă. Era cea mai veche mină de pe actualul teritoriu al României, exploatată încă din anul 1773, de pe vremea Imperiului Habsburgic.

Cele mai citite

Lista stranierilor pentru meciurile cu Kosovo și Cipru din noiembrie

Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară cu jucători din străinătate pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor, programate pe 15 și 18 noiembrie. Vineri,...

Kylian Mbappe a câștigat procesul cu PSG! Ce sumă colosală a primit francezul

Superstarul francez Kylian Mbappe a câștigat recent un proces împotriva fostului său club, Paris Saint-Germain, obținând o sumă de 55 de milioane de euro...

Iranul se pregătește de conflict cu Israelul, dar caută să evite escaladarea

Potrivit unui raport al New York Times, citat de The Times of Israel, Iranul și-a instruit armata să fie pregătită pentru un posibil război...
Ultima oră
Pe aceeași temă