18.1 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Unul din doi CEO va crea noi joburi în 2011

Unul din doi CEO va crea noi joburi în 2011

Încrederea directorilor generali (CEO) din întreaga lume a revenit la nivelurile de dinainte de criză pe măsură ce temerile privind recesiunea globală s-au diminuat, potrivit rezultatelor sondajului PricewaterhouseCoopers (PwC).

Încrederea în creştere din rândul directorilor generali s-a reflectat inclusiv în ceea ce priveşte politica de personal a companiilor, arată cea de-a XIV-a ediţie a studiului Global CEO Survey, rea¬lizat pe 1.201 de CEO din întreaga lume. Astfel, mai mult de jumătate dintre respondenţi au declarat că se aşteaptă să creeze noi locuri de muncă în următoarele 12 luni, în creştere faţă de anul anterior, când 39% dintre directorii generali declarau acelaşi lucru.

„Directorii generali au depăşit mentalitatea de bunker (adăpost, buncăr – n.r.) din perioada de vârf a recesiunii, când cuvântul de ordine era supravieţuirea. În prezent, aceştia văd noi oportunităţi de creştere, chiar şi pe termen scurt, şi sunt determinaţi să profite de pe urma îmbunătăţirii climatului economic global şi a cererii sporite”, a precizat Vasile Iuga, country managing partner al PwC România.

Forţa de muncă slab calificată

Directorii generali din Europa Centrală, regiunea Asia-Pacific şi Africa s-au dovedit deosebit de ambiţioşi în ceea ce priveşte planurile de angajări. Doar unu din şase CEO au indicat faptul că se aşteaptă la reducerea personalului în anul acesta.

De asemenea, 56% dintre respondenţi au menţionat lipsa forţei de muncă înalt calificată drept ameninţare pentru afaceri. Această problemă a personalului calificat este o preocupare majoră mai ales în regiunea Asia-Pacific, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa. În consecinţă, aproape jumătate dintre directorii generali au declarat că prioritatea guvernelor din întreaga lume ar trebui să fie asigurarea unei forţe de muncă înalt calificată (47%), cât şi îmbunătăţirea infrastructurii.

În competiţia constantă pentru atragerea talentelor, intervievaţii au identificat principalele provocări pentru următorii trei ani: bază de recrutare restrânsă de candidaţi cu abilităţile necesare, recrutarea şi integrarea angajaţilor mai tineri în cadrul companiei, atragerea oamenilor-cheie de către concurenţă, şi asigurarea unor trasee profesionale atractive. Principalele strategii identificate pentru a depăşi aceste dificultăţi au fost: utilizarea mai amplă a schemelor de recompensare non-financiare (65%), trimiterea unui număr mai mare de angajaţi în misiuni în străinătate (59%) şi colaborarea cu autorităţile publice şi mediul academic pentru a îmbunătăţi aptitudinile forţei de muncă (54%).

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite

Numărul debitorilor cu credite ipotecare a scăzut semnificativ, în timp ce creditele de consum cresc

Numărul românilor cu credite ipotecare a scăzut cu 2.676 în august 2023, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, numărul total...

Două tiruri încărcate cu piatră s-au ciocnit la Slătioara. Unul dintre ele a luat foc

Două TIR-uri încărcate cu piatră s-au ciocnit, în această dimineață, pe raza localității Slătioara din Vâlcea, iar cabina unuia dintre ele a luat foc....

Dominic Thiem și-a anunțat retragerea din tenis! Moment emoționat la turneul din Viena

Dominic Thiem și-a încheiat oficial cariera de jucător profesionist de tenis, fiind ovaționat de fanii săi după meciul pierdut în primul tur al turneului...
Ultima oră
Pe aceeași temă