3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialBecali îşi pune asistentul să voteze în PE

Becali îşi pune asistentul să voteze în PE

Europarlamentarul ungar Csanad Szegedi l-a acuzat în plenul PE, pe Gigi Becali că şi-a trimis asistentul să voteze în locul său, informează Mediafax.

Becali neagă acuzaţiile şi susţine că deputatul maghiar este „un mincinos notoriu”.

Europarlamentarii au dezbătut rezoluţiile şi amendamentele înscrise pe ordinea de zi timp de câteva ore. Spre finalul şedinţei s-a trecut la vot, iar eurodeputatul maghiar a sesizat că Gigi Becali nu este în sală, iar fotoliul său este ocupat de un consilier.

„De zece minute tot încerc să iau cuvântul. Ar trebui să se consemneze în procesul verbal că domnul Becali, de origine română, care stă în spatele meu, nu a fost prezent la vot. În locul său vota asistentul, folosindu-se de cartela sa de vot”, a declarat Csanad Szegedi, europarlamentar neafiliat, din partea Partidului Maghiar Jobbik.

La rândul său, preşedintele de şedinţă, a apreciat că „această chestiune este într-adevăr gravă”.

Gigi Becali nu a contestat faptul că a absentat, dar a negat că ar fi trimis în locul său pe cineva care să voteze. „Nu avea cum. Cartela e la mine. Şi nici nu poate să intre în primul rând, în sală. E posibilă o manevră din asta maghiară. Acest europarlamentar maghiar este un mincinos notoriu”, a afirmat Becali.

Cele mai citite

Scoțienii reacționează la interesul din Bundesliga pentru Ianis Hagi: „Pare inevitabil că va pleca”

După dezvăluirile lui Adrian Ilie despre interesul echipelor din Bundesliga pentru Ianis Hagi, presa scoțiană anticipează o posibilă despărțire a mijlocașului de Rangers în...

Acțiunile constructorilor auto europeni, în declin după anunțul lui Donald Trump privind tarifele suplimentare pentru importuri

Decizia lui Trump riscă să afecteze semnificativ producătorii auto europeni, ale căror lanțuri de aprovizionare și piețe de desfacere sunt strâns legat de anumite...

Compania rusă de stat Gazprom nu va mai livra gaze către Europa prin Ucraina după 31 decembrie 2024

Compania rusă de stat Gazprom se așteaptă ca, după 31 decembrie 2024, să nu mai fie livrate gaze naturale către Europa prin Ucraina, având...
Ultima oră
Pe aceeași temă