15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialRCJ Farul, transferuri pe bandă

RCJ Farul, transferuri pe bandă

În dorinţa de a face un lot puternic pentru noul sezon competiţional, oficialii Farului au transferat nouă jucători.

Uupă ce a ratat titlul „la mustaţă” în ultimele două ediţii de campionat, RCJ Farul se pregăteşte pentru lupta acerbă din sezonul următor.

Echipa de pe litoral încearcă să readucă la Constanţa titlul naţional, iar pentru acest deziderat oficialii echipei au muncit din greu.

Ei au căutat să aducă la echipă cei mai buni jucători, pentru ca Farul să aibă un lot capabil să îndeplinească obiectivul propus.

Finalul sezonului trecut, pe care Farul l-a încheiat pe locul 3, a adus despărţirea de tehnicianul Mircea Paraschiv, ce a fost înlocuit de Cristian Brănescu, care are misiunea de a pune bazele unui RCJ puternic, care să nu mai rateze titlul.

Echipa de pe litoral a păstrat ce a avut mai bun în sezonul trecut şi a căutat să aducă oameni puternici pe posturile pe care în ediţia trecută de campionat Farul a fost deficitară.

Oficialii constănţeni nu au căutat totuşi să aducă doar jucători valoroşi, ci s-au uitat şi spre viitor, transferând numai jucători de perspectivă.

Românii transferaţi în această iarnă de RCJ sunt: Cristian Munteanu (linia a 2-a, 21 ani), Mihăiţă Zainea (mijlocaş la grămadă, 22 ani), Bogdan Petreanu (flancher, 22 ani), Cristian Ionescu (taloneur, 22 ani), Ilie Andrei (centru, 21 ani), Alexandru Vîlcu (23 ani) – toţi de la CSM Bucureşti, Cornel Cornei (taloneur, 21 ani), de la o formaţie din Spania, şi Valentin Ivan (22 ani, mijlocaş la grămadă), de la Dinamo.

Celor enumeraţi li se adaugă şi neo-zeelandezul Derek Carpenter, probabil cel mai valoros transfer făcut în istoria rugby-ului românesc.

El are doar 22 de ani şi a fost declarat jucătorul echipei Northland Rugby Union, echipă din prima ligă neo-zeelandeză.

Aurelian Arghir, directorul sportiv al constănţenilor, spune totuşi că neo-zeelandezul nu va fi singurul străin transferat în această iarnă.

6 titluri are în palmares Rugby Club Judeţean Farul Constanţa.

Titlul este singura variantă

Oficialii grupării de pe litoral leagă eforturile lor de obiectivul propus pentru viitorul sezon. Echipa constănţeană se pregăteşte pentru a aduce din nou titlul naţional la malul mării. Sistemul competiţional s-a modificat şi se aşteaptă ca noua Superligă să fie mult mai dificilă, însă acest lucru nu îi sperie pe constănţeni. „Ştim că va fi greu, însă nu imposibil. Am făcut eforturi mari în această iarnă pentru a ne întări şi cred că, în momentul de faţă, avem unul din cele mai competitive loturi dintre România”, a declarat Aurelian Arghir.

Cele mai citite

Categoria Capul plecat mantinela nu-l atinge

Tanczos Barna, senator UDMR, despre PNL, lăsat în ofsaid de președintele Iohannis:  „PNL-ul s-a izbit cu capul de mantinelă”. Source link

Furtuna perfectă – Academia Catavencu

Mult trâmbițata furtună Ashley s-a dovedit doar o furtună într-un pahar cu apă. În București, câteva subsoluri inundate, câteva crăci căzute, câteva curci...

Andres Iniesta se retrage din fotbal la 40 de ani!

Legendarul mijlocaș al Barcelonei, Andres Iniesta, își va anunța retragerea oficială din fotbalul profesionist pe 8 octombrie, la vârsta de 40 de ani. După o...
Ultima oră
Pe aceeași temă