17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăInternaționalO viaţă ca un roman 
cinematografic

O viaţă ca un roman 
cinematografic

Amelia Mary Earhart (24 iulie 1897 – 
2 iulie 1937) a fost o minunată aviatoare ame­ricană, care a reuşit să traverseze de una singură Atlanticul şi chiar a dus la crearea unei organizaţii pentru femeile pilot, „99″, căci atâtea erau pe atunci. Fireşte că un asemenea subiect a tentat dintotdeauna Hollywoodul, pentru că întreaga ei viaţă a fost un roman cinematografic.

În 1943, a întruchipat-o Rosalind Russell, iar finalul existenţei sale a fost transformat într-o adevărată aventură abracadabrantă, cum că n-ar fi dispărut în zbor, ca Saint-Exupéry, ci ar fi devenit spioană în Pacific şi japonezii i-ar fi venit de hac! Varianta de scenariu actuală este una romanţată, pentru eroina principală alegându-se Hilary Swank, care seamănă oarecum cu originalul, deşi Amelia era mult mai rafinată şi spiritualizată. Regizoare este indianca Mira Nair, care l-a cooptat în această coproducţie şi pe Richard Gere, un prieten de nădejde al personajului feminin principal, precum şi pe Ewan McGregor. Cadrele filmate din avion sunt de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea, dar te şi ispitesc, o dată în plus, să poţi într-o bună zi să fii la maneta unui asemenea aparat de zbor. Pelicula ar fi meritat văzută pe marele ecran, dar o să ne mulţumim şi cu varianta unui cinema… la tine acasă, vorba reclamei. Replici originale de neuitat: De ce vrei să zbori? De ce vrea bărbatul să călărească? Vreau să fiu liberă!

AMELIA ***
SUA, 2009, 1h 51min.

Regia: Mira Nair.
Cu: Hilary Swank, Richard Gere, Ewan McGregor.
Distribuit de PRO Video.
Preţ: 49,90 lei.

 

 

Cele mai citite

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a șasea lună consecutiv

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut în luna august la 2,4%, de la 2,8% în iulie, conform datelor publicate miercuri de...

Prețul energiei va exploda. Creșteri și de 120% mai mari pe facturi

În prezent, există oferte de la un singur furnizor pe platforma ANRE, pentru perioada post plafonare Un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă arată care...

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...
Ultima oră
Pe aceeași temă