7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialHackerville de România

Hackerville de România

O mână de poliţişti specializaţi se luptă cu mii de tineri specializaţi în furturi şi escrocherii pe internet care îşi au sediul în Râmnicu Vâlcea. Un reporter al revistei Wired a stat de vorbă cu ei şi s-a întâlnit cu unul dintre capii reţelelor ce ciber-fraudă.

În afară de maşinile luxoase parcate la orice colţ de stradă, primul lucru care-ţi sare în ochi în Râmnicu Vâlcea este puzderia de sucursale ale companiilor de transfer de bani. Cel puţin 24 de birouri înt-un perimetru delimitat de patru străzi, şi asta într-un oraş cu nu mai mult de 120.000 de locuitori. Pe aici intră în buzunarele vâlcenilor banii obţinuţi prin diverse înşelăciuni de la vest-europeni şi americani şi apoi plimbaţi din cont în cont pentru a li se pierde urma.

Vâlcenii nu îşi ascund noua bogăţie: pe străzile oraşului circulă maşini premium – BMW, Audi sau Mercedes – conduse de tineri de 20-30 de ani, care poartă lanţuri de aur şi aşteaptă nerăbdători la semafor. Un taximetrist îi dezvăluie reporterului Wired cum îşi câştigă aceştia existenţa: „Fură bani de pe internet.” Aşa au intrat în oraş zeci de milioane de dolari în ultimul deceniu, alimentând dezvoltarea economică – de la blocuri noi la cluburi şi centre comerciale.

Poliţiştii şi anchetatorii ciber-criminalităţii din toată lumea au auzit de Râmnicu Vâlcea şi l-au botezat Hackerville. Totuşi, puţini dintre ei sunt cu adevărat hackeri, majoritatea sunt pur şi simplu escroci online. Sunt specializaţi în atacuri malware împotriva site-urilor de companii sau înşelătorii pe site-urile de comerţ online. Sunt împrăştiaţi prin toată lumea, organizaţi în releţe puternice, în care fiecare membru ştie ce are de făcut. Capii reţelelor au rămas însă în Râmnicu Vâlcea, îşi schimbă maşina la câteva luni şi îşi petrec nopţile prin cluburi.

Deşi sunt sute, poate chiar mii de tineri implicaţi într-un fel sau altul în activităţi de criminalitate informatcă, în oraş există doar patru poliţişti specializaţi care luptă împotriva lor. Sunt însă ajutaţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi chiar de poliţişti din străinătate. Doi poliţişti, Bogdan Stoica şi Alexandru Frunză, au povestit revistei Wired cum acţionează reţelele de ciber-criminalitate.

Cei doi, care au în jur de 30 de ani, au fost colegi de şcoală şi au jucat fotbal împreună cu unii dintre cei suspectaţi acum de fraude pe internet. Ei îşi amintesc cum au fost descoperite primele cazuri, la începutul anilor 2000: tinerii postau anunţuri false de vânzare pe internet şi nici măcar nu îşi ascundeau identitatea, când venea vorba de conturile în care urma să le fie livraţi banii. Nu e de mirare că erau prinşi imediat. De obicei, poliţia îi găsea la internet-café, unde vorbeau liniştiţi pe chat. De atunci, însă, lucrurile s-au schimbat. Acum reţelele au intermediari în ţări din Europa sau în SUA, care se numesc în jargon „săgeţi.” Anunţurile false de vânzare sunt postate din Occident, pentru că mulţi nu mai au încredere în tranzacţiile cu români, iar conturile în care persoanele escrocate trimit banii sunt tot în străinătate. Banii trec din cont în cont, pentru a li se pierde urma, prin intermediul mai multor săgeţi, şi abia apoi, când sunt consideraţi siguri, ajung în conturile din Vâlcea. Mai puţin comisioanele încasate de fiecare „săgeată” pentru serviciile oferite.

Totuşi, poliţiştii nu pierd timpul. În 2008 l-au prins pe Romeo Chiţă, liderul unei reţele cu ramificaţii în Marea Britanie şi SUA. Chiţă a început ca „săgeată” în Marea Britanie, iar apoi şi-a făcut propria reţea. Poliţia a intrat la bănuieli văzând că bărbatul cumpără maşini peste maşini şi petrece nopţile în cluburile de fiţe ale oraşului, fără a avea o sursă legală de venit. Chiţă a fost arestat după ce poliţiştii din Vâlcea au obţinut mandat pentru a a-i asculta telefonul şi după ce FBI a dat de urma unor săgeţi din reţeaua sa în SUA. A petrecut 14 luni în arest preventiv, iar acum este judecat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi oraşul.

Reporterul revistei Wired a reuşit să obţină o întâlnire cu Chiţă. Mai întâi a venit fratele său, Marian, care a coborât nonşalant dintr-un Jaguar verde. Apoi, din Mercedesul său cel nou, a coborât şi Romeo Chiţă. A venit la întâlnire însoţit de un bodyguard. L-au percheziţionat pe reporter, apoi au căutat pe internet articolele sale, pentru a se convinge că nu e trimis de Barack Obama, preşedintele SUA. Au chemat un cuplu care se afla în bar pentru a face servicii de traducere. Chiţă spus că acuzaţiile care i se aduc nu sunt adevărate, că nu avea cum să posteze anunţuri false, deoarece nu ştie engleză, şi că nu are nici măcar adresă de email. Apoi spune scurt că interviul s-a încheiat şi pleacă, lunându-şi fratele şi bodyguardul cu el.

Primarul oraşului: avem hackeri, dar asta nu ne defineşte

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, a criticat ieri reportajul din revista Wired şi a negat că oraşul şi-ar merita porecla de Hackerville. „Cred că fiecare oraş mare are Mercedes sau BMW ca reprezentanţe. Nu este edificator pentru un oraş să-l defineşti printr-un reportaj anulând orice altceva şi scoţând în evidenţă partea negativă. Sunt dezamăgit de insinuările din presa americană,” a spus el.

 

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...
00:02:13

VIDEO. Președinta pro-europeană Maia Sandu a depus jurământul pentru al doilea mandat în Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus jurământul pentru un al doilea mandat, salutând alegerea pro-europeană făcută de cetățeni „în ciuda presiunilor”, după un...

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...
Ultima oră
Pe aceeași temă