6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlba: Un pacient de 300 de kilograme a fost transportat la spital...

Alba: Un pacient de 300 de kilograme a fost transportat la spital cu ajutorul pompierilor

Un bărbat din Zlatna, diagnosticat cu obezitate morbidă, cu o greutate de 300 de kilograme, a fost internat marţi la spitalul din Alba Iulia, în urma unor probleme cardiace şi a unei infecţii a pielii în zona abdominală, pentru transportul pacientului fiind necesară şi intervenţia pompierilor militari, potrivit Agerpres.
În condiţiile în care o targă medicală suportă maxim 150 de kilograme, medicii au decis ca pacientul să fie transportat la ambulanţă şi ulterior la Urgenţă cu ajutorul brancardierilor şi al pompierilor. Bolnavul a fost dus cu targa nu pe roţi, ci cu mâinile de cel puţin şase persoane.

Potrivit directorului medical al Spitalului judeţean de urgenţă din Alba Iulia, Diana Cionotea, este cel mai grav caz de obezitate morbidă cu care se confruntă medicii din Alba Iulia, cel puţin în ultimul deceniu. Pentru siguranţa sa, pacientul va ocupa cel mai probabil două paturi alăturate. El a fost supus unor investigaţii medicale, urmând să fie internat la secţia Interne.

Ştefan S., de 67 de ani, a avut o greutate normală până în urmă cu 10 ani, când, în urma unui deces în familie, a început să se îngraşe, ajungând la 300 de kilograme.

Cele mai citite

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă