Agenţiile de turism care au avut zboruri charter spre Egipt vor să reia cursele din lunile martie-aprilie, susţinând că cererea pentru această destinaţie nu se va diminua semnificativ, şi încearcă să-i convingă pe hotelierii egipteni să reducă tarifele cu până la 40-50%, potrivit Mediafax.
Agenţia de turism Calibra din Cluj, prin intermediul căreia au vizitat Egiptul anul trecut peste 3.000 de turişti români, a amânat pentru luna martie charterul pe care voia să-l opereze începând din 15 februarie.
Martin Bikfalvi, directorul general al Calibra, spune însă că va relua zborurile spre staţiunea Hurghada din Egipt începând din luna martie.
„În Egipt au mai fost atentate şi tot au fost cereri. Chiar astăzi am avut 12 rezervări pentru Hurghada, pentru luna aprilie. O astfel de vacanţă costă în medie 450 de euro, cu zborul şi cazarea incluse”, a spus Bikfalvi.
El a adăugat că în urma evenimentelor, agenţiile de turism ar putea obţine reduceri la cazarea din partea hotelierilor egipteni, care vor dori să relanseze cererea.
Nici Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, nu este pesimist, deşi va anula vacanţa programată pentru un grup de turişti programat să plece în Egipt pe 19 februarie.
„Avem în plan ca din martie să reluăm excursiile. Niciodată destinaţii istorice importante, precum Egipt sau Grecia, nu vor dispărea, pentru că sunt foarte puternice brandurile”, a afirmat Burcea, adăugând, la rândul său că, în condiţiile date, va negocia tarife mai mici la cazare.
Şi Mircea Vladu, directorul general al agenţiei Prestige Tours, prin intermediul căreia au ajuns anul trecut în Egipt câteva mii de turişti, aşteaptă ca hotelierii egipteni să coboare preţurile cu până la 40-50%.
„Noi sperăm în reluarea curselor spre Egipt din primăvară dar, dacă nu se va întâmpla aşa, vom reorienta turiştii către destinaţii precum Turcia sau Cipru”, a spus Vladu.
Potrivit turoperatorilor, anul trecut au vizitat Egiptul circa 15.000 de turişti români.
Revolta populară, declanşată în Egipt pe 25 ianuarie provoacă îngrijorare în capitalele din întreaga lume. Numeroase agenţii de turism au suspendat plecările către Egipt, în plin sezon turistic, iar Arabia Saudită, Libia, Libanul, India, Grecia, Turcia, Irakul şi Azerbaidjanul au organizat curse speciale pentru a asigura repatrierea cetăţenilor lor.
Peste 100 de persoane au murit în Egipt în şase zile de manifestaţii violente menite să răstoarne administraţia condusă de preşedintele Hosni Mubarak. În absenţa forţelor de ordine, mai multe cartiere din Cairo s-au confruntat cu valuri de jafuri, iar locuitorii au înfiinţat comitete cetăţeneşti, înarmându-se cu bâte şi bare de fier, pentru a preveni eventualele atacuri.
Şi ministerul român de Externe a recomandat evitarea călătoriilor în Egipt, având în vedere ultimele evoluţii din această ţară, motivând că eliberarea de către demonstranţi a unor arestaţi şi condamnaţi determină pericole suplimentare.
Ambasada României la Cairo a primit aproximativ 270 de apeluri de la cetăţenii români care solicită informaţii, fără ca aceştia să solicite, însă, sprijin pentru evacuare sau repatriere.