2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialO nouă avertizare meteo: Scăpăm de codul roșu de caniculă. Vin furtunile,...

O nouă avertizare meteo: Scăpăm de codul roșu de caniculă. Vin furtunile, de duminică seară. Opt județe și Bucureștiul rămân sub cod portocaliu de căldură

Vremea rămâne călduroasă în următoarele zile, dar meteorologii ridică avertizarea de cod roșu de caniculă. Opt județe din sudul țării și Capitala rămân sub cod portocaliu de căldură, iar restul țării va fi sub cod galben de caniculă, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 

De asemenea, din această seară, de la ora 18.00, până marți, la ora 06.00, vor fi furtuni, căderi de grindină și vântul va bate cu putere. Vijeliile vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică și până în dimineața zilei de luni, la munte, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și în cea mai mare parte a Moldovei. Pe parcursul zilei de luni și în cursul nopții de luni spre marți, furtunile vor continua cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Transilvania, Moldova și Maramureș.

Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile ajungând la 39 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, precum și în municipiul București, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82…84 de unități, mai arată ANM. 

Restul țării se va afla sub cod galben de caniculă, temperaturile vor varia între 34 și 36 de grade Celsius. Marți după-amiază, în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35…37 de grade. 

Cele mai citite

Soluții Eficiente pentru Managementul Deșeurilor

Într-o lume care acordă o importanță din ce în ce mai mare sustenabilității și curățeniei, alegerea corectă a coșurilor de gunoi și a pubelelor...

Rusia a lovit pentru prima dată Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală

Kremlinul refuză să comenteze acuzația Ucrainei Rusia a lansat, joi, o rachetă balistică intercontinentală în timpul unui atac asupra Ucrainei, au declarat forțele aeriene ale...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă