20 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialCum l-a înfundat Zeus pe Nicolescu

Cum l-a înfundat Zeus pe Nicolescu

Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, ar fi favorizat o societate comercială căreia i-a dat contracte plătite cu bani europeni în baza unor acte false. Aceaşi firmă, Zeus SA, apare şi în dosarul penal al lui Adrian Năstase „Trofeul Calităţii”, ca fiind donatoare de bani pentru campania electorală din 2004 a liderului PSD.

 

Tribunalul Argeş a decis arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, pentru fapte de corupţie deoarece ar fi existat indicii că, prin funcţia pe care o deţinea, acesta putea influenţa învinuiţi şi martori din acelaşi dosar. Arestarea ar fi fost necesară deoarece pedeapsa este mare (între 10 şi 20 de ani închisoare) şi pentru a descuraja fapte similare, spune Tribunalul Argeş.

Faptele care i-au determinat pe procurori să ceară arestarea

» La data de 2 aprilie 2009, DNA Piteşti s-a sesizat din oficiu de faptul că Nicolescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi ordonator principal de credite, a favorizat firme deţinute de membrii familiei sale sau de afini, în vederea obţinerii unor contracte de reparaţii unităţi şcolare sau ale infrastructurii locale. Potrivit magistraţilor, Nicolescu a determinat avantaje pentru apropiaţii săi în detrimentul intereselor publice, a favorizat restituiri de terenuri unor persoane care nu aveau dreptul.

» La data de 19 iunie 2009, DNA Piteşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că patronul SC PIC SA, Cornel Penescu, în anul 2006, i-a dat 280 de milioane de lei vechi preşedintelui CJ Argeş Nicolescu pentru ca acesta să achiziţioneze de la firma sa, mărfuri în valoare de 2,8 miliarde lei vechi (adică mita ar fi fost de 10% din valoarea contractului de achiziţie). Aceste in-formaţii au fost aflate de procurori în timp ce îl anchetau pe Penescu pentru spălare de bani, mită, gestiune frauduloasă. De asemenea, magistraţii spun că Nicolescu ar fi vorbit cu un primar să nu-l amendeze pe Penescu pentru nereguli comise când şi-a construit, fără au-torizaţie de construcţie, un imobil pe domeniul public în localitatea Stâlpeni. În acea perioadă, convorbirile lui Penescu erau interceptate de procurori într-un dosar de spălare de bani pentru care a fost ulterior arestat preventiv. Primarul lo-calităţii, Ion Popa, a fost învinuit, şi el, şi i se impută suma de 10.000 de lei amendă care trebuia să intre în bugetul local.

Contracte pentru firma băiatului

» În 2008, DNA Piteşti a deschis un dosar şi pentru accesarea de fonduri Phare, în valoare de aproape 900.000 de euro, pentru reabilitarea a două şcoli şi două grădiniţe din Argeş, în baza unor documente false sau incomplete. Lucrările au fost date spre executare firmei ZEUS SA, controlată de Gheorghe Dobre. Imediat după ce Dobre a primit lucrările, a încheiat, la rându-i, contracte de lucrări cu firma fiului lui Nicolescu. De asemenea, Dobre i-a vândut băiatului lui Nicolescu şi un spaţiu comercial în Piteşti. Potrivit documentelor, deşi Zeus nu a efectuat toate lucrările de reabilitare la cele patru unităţi şcolare, a încasat banii proveniţi din bugetul european în baza unor acte false de recepţie lucrări. Prejudiciul calculat este de circa 52.000 euro, fără TVA.

Toate aceste fapte au fost conexate într-un singur dosar, iar Constantin Nicolescu a fost inculpat abia după ce au fost adunate toate documentele de la toate instituţiile statului, s-au făcut verificări şi rapoarte de DLAF, Garda Financiară şi alte instituţii. Unele dintre documentele incriminatoare au fost întocmite în 2009 de adminis-traţia locală, coordonată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, când instituţia era condusă de pesedistul Dan Nica.

Cine este Zeus?

Compania Zeus SA apare şi în dosarul de corupţie „Trofeul Calităţii” în care este judecat Adrian Năstase. Fostul premier este acuzat că s-ar fi folosit de „influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” în organizarea unui simpozion cu scopul strângerii unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială la care urma să participe.

PSD a pichetat sediile PDL

Membrii PSD din mai multe oraşe mari ale ţării au pichetat azi sediile de partid ale PDL, în semn de protest faţă de „abuzul politic” pe care partidul de guvernământ l-ar fi exercitat în cazul arestării preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Liderii marcanţi ai PSD s-au deplasat la Piteşti, unde au pichetat sediul PDL din localitate. Grupul de protestatari, printre care s-au numărat Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Adrian Severin, Nicu Bănicioiu şi Robert Negoiţă, a fost condus chiar de către Victor Ponta şi Adrian Năstase. Ei au scandat „Jos Băsescu”, iar Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că „Băsescu va trebui să stea în locul lui Nicolescu în închisoare” şi că „Băsescu şi Boc sunt răul acestei ţări”. La rândul lui, Marian Vanghelie le-a atras atenţia colegilor săi de partid că, dacă nu iau atitudine, „le va veni rândul”, deoarece Traian Băsescu îi va lua în vizor „unul câte unul”.

Constantin Nicolescu este astăzi la închisoare – este trimis de fapt în spital şi familia lui este afectată, sănătatea lui este distrusă, pentru că a muncit ani de-a rândul pentru ca dumneavoastră aici şi noi toţi, de fapt, să putem să rezolvăm ceva, aşa cum s-a mai reuşit, cu greu, printre picături, cu bani puţini care au fost daţi aici în judeţ, pentru că nu făcea parte din gaşca lui Traian Băsescu, a celor de la PDL.” ADRIAN NĂSTASE Preşedinte CN al PSD

Cele mai citite

TVA redus la 9% pentru hrana albinelor. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care reduce cota TVA la 9% pentru hrana albinelor, începând cu 1 ianuarie 2025. Această modificare a...

TVA redus la 9% pentru hrana albinelor. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care reduce cota TVA la 9% pentru hrana albinelor, începând cu 1 ianuarie 2025. Această modificare a...

Sebastian Burduja: Romgaz a depășit performanțele unor companii mondiale de top

Ministrul Energiei anunță prima emisiune de obligaţiuni corporate pe gaz din România Ministrul Energiei a declarat că această primă emisiune de obligaţiuni corporate pe gaz...
Ultima oră
Pe aceeași temă