16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportPonta: Primarii PSD mi-au zis să dăm foc sediului PDL

Ponta: Primarii PSD mi-au zis să dăm foc sediului PDL

Preşedintele PSD Victor Ponta a povestit vineri, la Antena 3, că în cadrul întâlnirii avute cu social-democraţii din Argeş, primarii partidului s-au arătat indignaţi de ceea ce s-a întâmplat în cazul Nicolescu, propunând să meargă “să dea foc sediului PDL”, scrie NewsIn.

Ponta a fost întrebat care a fost reacţia primarilor PSD, în cursul întrunirii social-democraţilor de vineri, de la Argeş. “Erau foarte hotărâţi (…) Într-un fel e bine că am fost acolo, am încercat să-i calmez pe oameni, erau supăraţi pe mine că de ce nu mergem toţi la sediul PDL să dăm foc sediului PDL. Şi am spus că nu asta e soluţia şi nu cred că trebuie să ajungem până acolo. Erau foarte-foarte indignaţi de ceea ce se întâmplă”, a povestit liderul PSD.

“Dar repet, eu sunt convins că asta este arma prin care li se stârneşte acelaşi sentiment de teamă şi celor de la PDL, celor care eventual spun «domne’, stai aşa, pe mine m-au votat oameni, dar nu ca să fiu totdeauna de acord cu tot ce faceţi voi». Mă gândesc că domnul Falcă, care iată, e judecat în liberatate, ceea ce e foarte bine, zice «domne’, dacă mâine mă trezesc să nu fiu de acord cu ce-a spus şeful meu, Băsescu, mâine mă arestează şi pe mine»”, a mai adăugat social-democratul.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut vineri, la Piteşti, un apel pentru pichetarea sediilor PDL din întreaga ţară în ziua în care se va judeca recursul faţă de măsura arestării preventive a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat de mai multe fapte de corupţie, a fost arestat preventiv, joi seară, pentru 29 de zile. Decizia Tribunalului Argeş poate fi contestată la Curtea de Apel.

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale...

Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%...

Instalațiile sanitare – Cum să le alegem pe cele mai calitative în funcție de buget

Un element esențial în amenajarea unei băi este bateria de chiuvetă baie. Cunoscută și sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă