Teatrul Mic are motive de sărbătoare. Trei piese din repertoriul său au depăşit 100 de reprezentaţii, devenind cele mai longevive spectacole ce s-au jucat de-a lungul anilor cu casa plină şi au obţinut aprecierile publicului şi ale criticilor de teatru.
Anul trecut, pe 4 decembrie, piesa „Pe gaura cheii”, de Joe Orton, a ajuns la o sută de reprezentaţii. Jucată timp de şapte ani, comedia îi reuneşte pe Dan Condurache, Mihai Dinvale, Monica Mihăescu, Sorin Medeleni, Simona Mihăescu şi Radu Zetu.
Pe 23 ianuarie, „Spionul balcanic”, o poveste amuzantă despre trecutul nostru recent, a sărbătorit 100 de reprezentaţii. Spectacolul a fost aplaudat timp de un deceniu de mii de spectatori.
„Cum iubeşte cealaltă jumătate”, de Alan Ayckbourn, împlineşte astăzi 150 de reprezentaţii. Pusă în scenă în 2003, piesa este o comedie despre încornoraţi şi adulterine, cu un umor irezistibil ce nu cade în vulgar, aflată sub bagheta Sandei Manu.
Actorii Claudiu Istodor şi Adriana Şchiopu, care sunt soţ şi soţie în „Cum iubeşte cealaltă jumătate”, au vorbit în exclusivitate pentru romanialibera.ro despre succesul piesei, despre rolurile jucate în spectacol, dar şi despre cum fac faţă rutinei de a juca atâtea reprezentaţii în faţa unui public căruia nu îi scapă nimic.
Cum v-au ales pentru rolul din „Cum iubeşte cealaltă jumătate”?
Claudiu Istodor: Am fost ales pentru acest rol după ce un coleg a renunţat să mai repete în spectacol. Asta s-a întâmplat după vreo lună de la începerea repetiţiilor, eu fiind distribuit iniţial în alt rol.
După două trei zile de ezitări şi o discuţie lămuritoare cu colegul cu pricina am acceptat şi a început acel calvar al intrării în rolul altcuiva.
Dacă asta se întâmpla după premieră era chiar groaznic, nu-ţi revii niciodată pe de-a-ntregul din treaba asta, dar fiind totuşi cu două luni înainte de lansarea la apă a spectacolului, şansele de a-ti face loc în personaj sunt mult mai mari. Dar se simte chiar şi după şapte-opt ani acest handicap, dacă putem să-i spunem aşa.
Adriana Şchiopu: Cred că în urma celorlalte roluri jucate, nu ştiu. Doamna Sanda Manu şi-a făcut distribuţia în funcţie de oamenii pe care îi ştia. Eu nu am fost studenta doamnei Manu, ci a Olgăi Tudorache. Sunt foarte bucuroasă că am repetat cu doamna Manu care este un pedagog excelent, dovadă că jucăm de opt ani cu sala plină. Este o comedie englezească, al cărei autor este Alan Ayckbourn căruia îi aparţine şi Pluralul englezesc, o altă piesă de succes care s-a jucat ani de zile cu marea Rodica Tapalagă, cu Mitică Popescu, etc.
De ce credeţi că piesa se bucură de un asemenea succes?
Claudiu Istodor: Fără pretenţia de a da răspunsul corect, sau mai degrabă adevărat, am bănuiala că primul motiv ar fi textul.
Invenţia situaţiilor şi a vorbelor, aici par să rezoneze cei din sală sau în marea lor majoritate.
Mai exact, extrem de puternic, gândurile şi reacţiile lor par să fie demne de un text important, care se ocupă de viaţa omului în general în particular (dacă pot face o astfel de remarcă şuie).
Pe dedesubtul râsului şi al plăcerii glumelor de situaţie sau limbaj se strecoară reale întrebări despre viaţa pe care o duc, despre viitorul lor şi dacă merită sau nu urcatul golgotei movilei ce se numeşte căsnicie sau, mai nou, parteneriatul de viaţă.
În al doilea rând, dar nu foarte departe, regizorul spectacolului, doamna Sanda Manu, a ştiut cum să păstreze acest text unde adulterul şi minciuna se plimbă pe bulevard, paralel cu teatrul de bulevard, într-o zonă care să nu atingă vulgarul, prostul gust şi umorul de tip popular televizionist din zilele noastre. A avut intuiţie bună, demonstrând clar că publicul de teatru nu este cel mânuitor de telecomandă. Mulţumiri acestuia şi pe această cale, pentru că ne permite să păstrăm ceea ce mai poate fi păstrat ( parafrazând astfel, din întâmplare, chiar personajul meu) din bunul simţ care susţine un popor în limitele superioare ale conştiintei sale.
Ar mai fi poate şi al treilea motiv, cei se arată pe scenă în seara reprezentaţiei, actorii şi bineînţeles cei ce nu sunt văzuţi şi care susţin spectacolul.
Adriana Şchiopu: Este foarte bine pusă în scenă. Cred că lumea este şi foarte atrasă de titlu şi este curioasă să afle cum iubeşte cealaltă jumătate. Probabil, oamenii cunosc şi autorul piesei. Oamenii vin la teatru şi văd un spectacol bine montat, bine jucat, cu text bun. O reţetă a succesului.
Cum v-aţi caracteriza personajul?
Claudiu Istodor: Frank Foster e un bărbat de treabă. Dar face parte din acea categorie de personaje, de altfel dragi mie, care nu e foarte clar dacă au dreptate sau nu, pe care nu ştii dacă să le creezi pe de-a-ntregul sau nu. Cu alte cuvinte, cred că face parte din personajele importante ale dramaturgiei universale, chiar dacă îşi duce existenţa în teatrul de sorginte comică, aproape bulevardier. Sigur că personajul m-a modificat un pic la nivelul unor expresii, gânduri, hotărâri luate în viaţă.
Adriana Şchiopu: Are farmec. Neminimalizând rolul nostru ca actori, textul este foarte bine scris. Doamna Manu a lucrat cu noi în amănunt şi sunt foarte bucuroasă că există asemenea colaborare.
Până la urmă, cum iubeşte cealaltă jumătate?
Claudiu Istodor: Cealaltă jumătate iubeşte exact la fel cu cei din sală, adică în trei sute de feluri diferite în fiecare seară de spectacol. Cu siguranţă ceea ce transmitem în sală pune întrebări şi uneori dă şi răspunsuri aproape fiecărui privitor la teatru. Noi doar suntem imuni la asta, altfel am risca să nu putem duce la bun sfârşit reprezentaţia.
Adriana Şchiopu: Asta ar însemna să vă divulg secretul. Trebuie să veniţi şi să vedeţi. Fiind o comedie, nu tratează mari poveşti de iubire, este un fel de lecţie despre crizele din cuplu. E un spectacol plăcut.
La un moment dat, când se adună foarte multe reprezentaţii ale unui spectacol mă gândesc că nu mai există acelaşi avânt ca la început. Vi s-a întâmplat să intraţi în rutină?
Claudiu Istodor: Plictisul şi rutina sunt lucruri, sau mai degrabă sentimente, care apar şi în teatru ca în alte domenii ale activităţii umane. Dacă la birou plictisul mai poate să-şi facă loc atunci când nu te vede şeful, munca noastră se duce în faţa martorilor. Nu prea ai cum să te laşi în voia lenii şi a altor umori apropiate de plictis. Rutina apare şi ea, dar poate avea părţi bune, apare o siguranţă în memorarea vorbelor şi a mişcărilor prin scenă şi prin sentimentele personajului care poate aduce un plus. Vă asigur că avem metode pentru a combate aceste rele, metode ce ţin de fiecare,.iar dacă nu se întâmplă asta, se vede, iar publicul bagă de seamă mintenaş şi se uită la alt personaj. Iar asta nu vrea nici un actor.
Adriana Şchiopu: Ca orice om se întâmplă să ai o zi mai proastă. Dar în momentul în care intri în spectacol se întâmplă ceva, există mirajul scenei şi deodată nu te mai doare nimic, nu mai ai nici o problemă, iar publicul merită toată atenţia. După care ai ieşit de pe scenă, reapar problemele…
Spectacolul se joacă din 2003. Aţi observat o schimbare a publicului de atunci până acum?
Claudiu Istodor: Am observat schimbări la public, la parteneri şi bineînţeles la mine însumi. Ar fi aiurea şi nici nu mi-aş dori să fie altfel, noi nu suntem umbre pe o copie de celuloid sau biţi ori bytes pe un DVD. Suntem oameni vii care cu emoţie, frică, spaimă, dar şi cu plăcere, ne arătăm altor oameni vii şi le simţim răsuflarea tăiată, râsul, tusea sau neinteresul. Însă, ca un răspuns apropiat de întrebare, pot spune că am observat o apetenţă mărită a publicului în ultimul timp la teatru. Aş pune-o cu bucurie pe seama saturaţiei de vulgaritate, prostie şi agresivitate din show-urile media romaneşti, pe care le desfid şi pe această cale.
Adriana Şchiopu: După ’89 când s-au deschis atâtea televiziuni, lumea obişnuită cu doar două ore de program stătea să mai vadă ceva la tv. Acum lumea s-a întors la teatru şi vrea comedie. Asta nu înseamnă că este un gen uşor, este foarte greu de realizat. La comedie îţi trebuie un efect imediat al publicului, trebuie precizie. Nu mă refer la vulgarităţi, ci comedie de calitate.
Vă pregătiţi pentru o piesă nouă?
Claudiu Istodor: Pregătesc acum cu mare plăcere, rolul lui Puck din spectacolul „Visul unei nopţi de vară” după lui William Shakespeare, în regia domnului Gelu Colceag.
Adriana Şchiopu: Joc acum într-o piesă, o comedie americană, e vorba de „Sex on the bici”, în regia Nonei Ciobanu, cu Florin Călinescu, Doru Ana, Andreea Grămoşteanu. Deja sălile sunt arhipline. (n.r piesa a avut premiera oficială pe 8 ianuarie, la Teatrul Mic)
