20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep: Citesc pe Internet citate care mă motivează. Ele îmi dau...

Simona Halep: Citesc pe Internet citate care mă motivează. Ele îmi dau forța să merg mai departe

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, luni seara, într-o conferință de presă la Toronto, că strategia ei pentru a se motiva este să citească citate pe Internet, potrivit Mediafax.

„În fiecare zi găsesc citate care mă motivează pe Internet! După ce le citesc, îmi place să le postez pe Instagram. Cred că ele îmi dau forţa să merg mai departe. Pentru mine, ar înseamna foarte mult să fiu numărul 1 mondial. Nu ştiu încă cum e, nu am fost niciodată acolo. Cu ocazia aceasta chiar vreau să o felicit pe Karolina Pliskova, pentru că merită să fie lider mondial. A câştigat câteva turnee şi a ajuns în finală la US Open. Sper să îi iau locul într-o zi, dar nu vreau să mă gândeasc la asta. Dacă se întâmplă, voi fi cea mai fericită persoană, dar trebuie să muncesc tot mai mult pentru a-mi îndeplini visul", a spus Simona Halep.

Totodată, ea a afirmat că are un regret din perioada adolescenței. 

„Eu am jucat prea mult la junioare, până la 18 ani… A fost prea mult, dar sunt mândră totuşi că am câştigat concursul junioarelor de la Roland Garros! Poate pentru unii nu contează aşa mult, dar pentru mine a fost important. Pentru a ajunge mai repede la un nivel superior, o adolescentă trebuie să joace mai devreme în circuitul WTA. Asta i-am transmis şi Biancăi Andreescu, care este o fată foarte bună! Dacă a fost un sfat nepotrivit, îmi pare rău!", a mai spus ea.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 2 în clasamentul WTA, va evolua împotriva Magdalenei Rybarikova (Slovacia, 33 WTA) în turul al doilea al turneului de la Toronto (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 2,434,389 de dolari.

Cele mai citite

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă