Iranul a spânzurat doi activişi care ar fi luat parte la protestele generate de rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009, scrutin în urma căruia Mahmoud Ahmadinejad a fost reales din primul tur, relatează euronews, citat de NewsIn.
Jafar Kazemi şi Mohammed al Hajaghaei sunt primii protestatari executaţi de Teheran pentru demonstraţiile din 2009 care au izbucnit după anunţarea rezultatului alegerilor prezidenţiale. Protestele de atunci, extinse în mai multe oraşe din Iran, s-au soldat cu moartea a zeci de demonstranţi în ciocnirile cu forţele de securitate.
Contracandidaţii lui Mahmoud Ahmedinejad au spus că votul a fost falsificat în favoarea preşedintelui.
Secretarul american de stat Hillary Clinton a cerut în repetate rânduri eliberarea celor arestaţi în timpul protestelor.
Kazemi şi Hajaghaei au fost membri ai unui grup al opoziţiei din exil, Mujahedinii Poporului din Iran. Grupul a fost scos de pe lista UE cu organizaţii teroriste, dar este menţinut pe lista Washingtonului.