Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, luni, un mesaj de condoleanţe în care afirmă că în faţa unor tragedii precum atacul de la Moscova răspunsul nu poate fi decât solidaritatea şi hotărârea de a continua lupta împotriva terorismului.
Traian Băsescu îşi exprimă în mesaj „compasiunea şi regretul pentru producerea acestui cumplit act terorist” care a avut loc la Aeroportul Domodedovo din Moscova.
Şeful statului a adresat, în numele poporului român şi al său personal, sincere condoleanţe preşedintelui Federaţiei Ruse, poporului rus şi familiilor victimelor atentatului.
„În faţa unor astfel de acte absurde nu putem avea alt răspuns decât solidaritatea şi hotărârea de a continua lupta împotriva acestui cumplit flagel, terorismul. Dincolo de durerea pe care o produc, astfel de tragedii nu pot decât să ne unească, să ne apropie şi să ne convingă de justeţea politicii noastre antiteroriste”, a afirmat preşedintele României în scrisoarea transmisă omologului său Dmitri Medvedev.
Un atentat sinucigaş cu bombă a fost comis, luni după-amiază, în zona de sosire a zborurilor internaţionale de la aeroportul Domodedovo din Moscova.
Atentatul s-a soldat cu moartea a 35 de persoane, potrivit unui bilanţ prezentat de purtătoarea de cuvânt a aeroportului, Elena Galanova.
MAE român a condamnat cu fermitate, într-un comunicat, atentatul terorist comis la Moscova, adăugând, că până la această oră nu există informaţii oficiale despre existenţa unor cetăţeni români printre victime.