Jean-Marie Doré s-a aflat la un pas de a fi asasinat, s-a declarat prieten al dictatorului liberian, Charles Taylor, implicat în scandalul diamantelor sângerii, şi a părăsit postul de premier la câteva zile după ce a trimis la Bucureşti garanţii pentru Said Baaklini, omul de afaceri arestat pentru o tentativă de fraudă de 60 milioane de euro.
Ancheta DNA în cazul afacerii „Baaklini – UCM Reşiţa”, în care omul de afaceri libanez Said Baaklini a încercat să recupereze ilegal TVA de 60 milioane de euro, a generat la sfârşitul anului trecut reacţii neaşteptate din afara României. În apărarea clienţilor lor, avocaţii şefilor UCM Reşiţa – Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda – au depus la DNA o scrisoare trimisă de însuşi primul ministru al Republicii Guineea, Jean-Marie Doré, care dădea asigurări că operaţiunea orchestrată de Baaklini şi de cei doi directori era una corectă. Între timp, Doré a părăsit prima poziţie din guvernul de la Conakry, mandatul său, preluat în ianuarie 2010, durând astfel mai puţin de un an. Episodul s-a petrecut la doar câteva zile după ce oficialul a semnat scrisoarea în care susţinea că ţara sa avea nevoie de cele patru motoare pe care Said Baaklini le achiziţionase de la UCM Reşiţa, dar pe care anchetatorii români susţin că libanezul le-a supraevaluat de 50 de ori, declarându-le în acte cu valoarea de 250 milioane euro.
Extrem de interesant rămâne însă nu doar demersul lui Jean-Marie Dore, ci şi profilul şi conexiunile acestuia.
Sprijin pentru dictatorul diamantelor
În plan politic, Doré este preşedintele Uniunii pentru Progresul Guineei şi a fost unul din liderii opoziţiei din acest stat, până când a fost numit premier. Potrivit surselor libere de pe internet, în timpul războiului civil din anii ’90 din Liberia, Jean-Marie Doré şi-a exprimat deschis sprijinul pentru controversatul lider liberian, Charles Taylor. Acesta din urmă a fost implicat, de-a lungul anilor, în mai multe scandaluri legate de afacerile ilegale cu armament şi traficul cu diamante. Presa străină a scris că printre beneficiarii diamantelor lui Taylor s-ar fi numărat şi fotomodelul internaţional Naomi Campbell. După un congres al Uniunii pentru Progresul Guineei din februarie 2001, Jean-Marie Doré a organizat o conferinţă de presă în care a susţinut că atât preşedintele Guineei de la acel moment, Lansana Conte, dar şi Charles Taylor ar trebui să întreprindă toate demersurile pentru pace, dar şi să renunţe la practica de a acorda adăpost şi sprijin rivalilor celuilalt. De asemenea, potrivit Wikipedia, Doré a făcut apel la Conte pentru a-i dezarma pe membrii unei organizaţii care lupta împotriva lui Taylor, United Liberation Movement of Liberia for Democracy (ULIMO). Un alt moment-cheie s-a petrecut pe 28 septembrie 2009, când Doré, aflat în opoziţie, a fost pe punctul de a fi asasinat de soldaţi ai gărzii prezidenţiale, la o reuniune a opoziţiei.
Audierile continuă la DNA
Săptămâna aceasta va fi una intensă în dosarul Baaklini, procurorii DNA programând audieri aproape în fiecare zi, au declarat pentru RL surse judiciare. Printre cei care ar trebui să se prezinte este chiar omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, pe care Said Baaklini l-a vizitat cu o seară înainte ca pe numele său să fie emis mandat de arestare.
Schema afacerii
În acest dosar, Curtea Supremă a dispus deja arestarea omului de afaceri libanez Said Baaklini, a şefilor UCM Reşiţa – Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, dar şi a fostului şef al direcţiei Domenii Portuare din Portul Constanţa, Eugen Bogatu. Procurorii anticorupţie susţin că Baaklini a achiziţionat, la suprapreţ – 250 milioane euro faţă de cinci milioane, patru motoare de la UCM Reşiţa, pe care dorea să le exporte în Guineea. Suprapreţul i-ar fi permis libanezului să ceară o rambursare de TVA de 60 milioane de euro.