22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialLa Cristina Neagu - prietenia, mai presus de 150.000 de euro

La Cristina Neagu – prietenia, mai presus de 150.000 de euro

Cea mai valoroasă handbalistă a lumii din 2010, Cristina Neagu a impresionat încă o dată în momentul în care a refuzat să meargă la Viborg, în Danemarca, pentru 300.000 de euro pe un sezon. Deşi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea va primi „doar” 150.000 de euro pe sezon, adică jumătate, Cristina Neagu a preferat să rămână încă doi ani alături de colegele ei oltence. „Am ales să rămân la Oltchim pentru prieteni, pentru colege şi familie. M-a flatat oferta celor de la Viborg, dar mă bucur că am rămas la Vâlcea”, a spus Cristina Neagu, simplu şi modest, după ce a renunţat la o avere pentru mulţi dintre români. Interesant este că exemplul ei a fost urmat şi de alte colege de la naţională, componente ale Oltchimului, care, la rândul lor, au ales să rămână la campioana României, deşi au avut oferte bune de la alte echipe din străinătate. Oana Manea şi Ionela Stanca au recunoscut că au fost tentate să plece, dar că până la urmă a învins dorinţa de a câştiga un trofeu european cu formaţia de pe malul Oltului.

Astfel, la Vâlcea a renăscut un team extrem de omogen, care nici nu se gândeşte să nu ajungă în finala Ligii Campionilor, adică acolo unde anul trecut s-a calificat fără măcar a visa. „Vreau să câştigăm cupa, să dovedim că suntem mai tari ca Viborg”, a spus Cristina Neagu, iar în acelaşi spirit sunt toate colegele ei de echipă. Acum, cu un lot cu individualităţi de valoare şi, nu în ultimul rând, cu cea mai bună jucătoare de handbal din lume în 2010, rămâne de văzut dacă Oltchim va reedita performanţa de anul trecut sau va reuşi chiar să se autodepăşească, demonstrând că startul destul de ezitant din actuala ediţie a Ligii Campionilor a fost un simplu accident.

Cele mai citite

Cu ajutorul unui implant dentar, zâmbetul nu (mai) are vârstă!

Dantura joacă un rol esențial nu doar în funcționalitatea zilnică, ci și în stima de sine și în aspectul estetic. Pentru multe persoane în...

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...

Probleme pentru Universitatea Craiova! Se amâna debutul lui Cicâldău

Universitatea Craiova se confruntă cu o problemă în ceea ce privește revenirea lui Alexandru Cicâldău, mijlocașul de 27 de ani, care continuă să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă