1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialCFR: Circulaţia între Caransebeş şi D.T. Severin, închisă după căderea unor copaci...

CFR: Circulaţia între Caransebeş şi D.T. Severin, închisă după căderea unor copaci pe calea ferată

Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) anunţă că circulaţia feroviară pe secţia Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin este închisă de la ora 13.55, după ce mai mulţi copaci au căzut pe linia de cale ferată între staţiile Armeniş şi Teregova, în momentul prăbuşirii fiind rupt şi firul de contact, anunţă NewsIn.

Potrivit CFR, echipele de intervenţie desfăşoară operaţiuni de tăiere şi de îndepărtare a copacilor, astfel încât trenurile care în acest moment sunt oprite în staţiile adiacente să-şi poată relua circulaţia cu locomotive diesel între staţiile Ameniş şi Teregova. Pentru a nu perturba şi mai mult graficul de circulaţie al trenurilor, lucrările de remediere a firului de contact se vor desfăşura în intervalul de timp în care în zonă nu va circula niciun tren.

Astfel, trenul Personal 9554, care circulă pe relaţia Caransebeş – Orşova, staţionează în gara Armeniş, de la ora 14.10, trenul 9553, care circulă pe relaţia Orşova – Timişoara Nord, staţionează în gara Domajnea, de la ora 14.20, iar trenul Rapid 694, care circulã pe relaţia Timişoara Nord – Bucureşti Nord, staţionează în Caransebeş de la ora 15.10.

Totodată, CFR Călători a anulat duminică două trenuri pe relaţia Făurei-Urziceni şi retur, precum şi trenurile Bucureşti-Tulcea şi retur şi Constanţa-Bucureşti şi retur de luni. Compania a mai anulat duminică şi două trenuri pe relaţia Bucureşti Obor-Feteşti şi retur şi două trenuri pe relaţia Bucureşti Obor-Călăraşi Sud şi retur, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului.

De asemenea, întârzieri de 30-40 de minute se înregistrează şi la trenurile care circulă pe relaţia Bucureşti – Constanţa, deoarece acestea sunt tractate cu locomotive diesel între staţiile Ciulniţa şi Lehliu, din cauza fluctuaţiilor de curent din linia de contact.

În prezent, circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii meteo nefavorabile. CFR recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările ce pot apărea în circulaţia trenurilor din cauza vremii în staţiile CFR, la numărul de telefon 021/9521 sau accesând site-ul www.cfrcalatori.ro.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă