6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCaroline Wozniacki i-a "păcălit" pe jurnalişti şi le-a spus că a fost...

Caroline Wozniacki i-a „păcălit” pe jurnalişti şi le-a spus că a fost zgâriată de un cangur

Numărul 1 mondial în tenis Caroline Wozniacki, care s-a calfiicat, duminică, în sferturi la Australian Open, le-a spus jurnaliştilor că a fost zgâriată la picior de un cangur, iar apoi, plină de remuşcări, a dezvăluit că totul a fost o glumă, informează AFP, potrivit Mediafax.

După victoria din meciul cu lituanianca Anastasija Sevastova, jucătoarea daneză a povestit cum a căpătat micuţa rană de la un picior.

„M-am dus în parc şi am văzut un cangur întins la pământ. M-am dus să-l ajut, însă a încept să fie agresiv şi m-a zgâriat”, a spus jucătoarea, în faţa jurnaliştilor amuzaţi.

Ea a oferit apoi detalii despre această poveste, precizând că animalul este un „bebeluş” că era „micuţ”, că doctorii au vrut să-i aplice „mai multe puncte de sutură” şi că s-a distrat jucându-se cu pansamentul.

După câteva ore, jucătoarea a convocat o altă conferinţă de presă pentru a reveni asupra subiectului. „Am inventat povestea cu acest cangur, deoarece era mai bine decât ceea ce mi s-a întâmplat: am alunecat, probabil asta ţine de partea mea blondă”, a mărturisit sportiva, cerându-şi scuze.

Vineri, daneza a apreciat că jurnaliştii sud-americani consideră conferinţele ei de presă drept plictisioare. „Mi se pare drăguţ că mi se adresează mereu aceleaşi întrebări”, a declarat sprotiva, lansândus-se apoi într-un monolog plin de umor despre meciul său şi anticipând presupusele întrebări ale presei.

Reporterii au făcut apoi un efort şi i-au adresat întrebări inedite, jucătoarea de 20 de ani răspunzând cu plăcere.

Cele mai citite

România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate per locuitor

În anul 2022, cheltuielile medii pentru îngrijirea sănătății în Uniunea Europeană au fost de peste 3.600 de euro per locuitor, potrivit datelor Eurostat. România ocupă...

Zona Euro, tot mai în urmă față de SUA în cursa economică

Economia zonei Euro continuă să piardă teren în fața Statelor Unite, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat vineri. Prognoza de creștere pentru Zona Euro...

Statele Unite resping acuzațiile ONU privind genocidul în Gaza și critică raportul Human Rights Watch

Statele Unite au condamnat ferm concluziile unui comitet special al ONU care a sugerat că metodele utilizate de Israel în Fâșia Gaza „corespund caracteristicilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă