În acest moment, singurul argument pentru vânzarea unui RCA este preţul. Va putea însă această poliţă, aparent banală, să creeze un plus de valoare pentru clienţii unei companii şi pentru păgubiţi?
Cum se poate transforma clasicul RCA într-o clasă unde bătălia se va da pe beneficii şi nu pe preţ? Fără să exagerăm, dacă am exclude asigurarea RCA din totalul subscrierilor, România ar avea o piaţă de asigurări apropiată ca structură de cele ale altor ţări cu o istorie mai bogată în domeniu. Potrivit unui studiu realizat de INSURANCE Profile, în primul trimestru al anului curent, dacă ar fi eliminate clasele de asigurări cele mai perdante din industrie, RCA şi CASCO, subscrierile ar totaliza 469,38 milioane euro. În primul trimestru al anului 2010, segmentul poliţelor de răspundere civilă auto obligatorie a generat mai bine de 35,7% din totalul pieţei de asigurări, situându-se în fruntea poliţelor încheiate de români. Totodată, cu un volum al subscrierilor de circa 200 milioane euro, asigurările RCA au consemnat o creştere nominală de două cifre în euro, de 16,5%.
Dependenţi de poliţele auto
Eliminând principala clasă de asigurări generatoare de business, piaţa din România s-ar cifra după primele trei luni ale anului curent la 360 milioane euro, în scădere cu 10,2% comparativ cu primul trimestru din 2009. Fără a lua în calcul poliţele RCA, topul companiilor din România ar fi condus de ALLIANZ-ŢIRIAC (49,4 milioane euro), OMNIASIG (39,3 milioane euro) şi GROUPAMA (35,2 milioane euro). Următoarele două poziţii ar fi ocupate de liderul pieţei de asigurări de viaţă, ING Asigurări de Viaţă (33 milioane euro), şi de liderul pieţei de asigurări generale şi al asigurărilor RCA, ASTRA Asigurări (31,4 milioane euro). Din punctul de vedere al pieţei de brokeraj, dacă societăţile de intermediere nu ar mai vinde asigurări RCA, piaţa s-ar fi cifrat în T1/2010 la 105 milioane euro.
Flexibilitatea unei poliţe este dată în primul rând de cadrul legislativ care o guvernează.
Puterea exemplului
Anglia – Istoria asigurărilor auto în Anglia începe încă din 1930, când a fost introdusă o lege prin care devenea obligatoriu ca fiecare persoană care folosea un autovehicul pe drumurile publice să aibă asigurare de răspundere faţă de terţi. În prezent, legea care guvernează acest domeniu este Road Traffic Act, intrată în vigoare în 1988, modificată ulterior în 1991. Prin intermediul acesteia, se stipulează că şoferii trebuie să fie asiguraţi sau să aibă un depozit de minimum 500.000 lire sterline la secţia contabilă a Curţii Supreme de Justiţie, destinat exclusiv despăgubirilor rezultate în urma accidentelor de circulaţie (suma este specificată încă din anul 1991).Astfel, pentru a satisface cerinţele minime ale Road Traffic Act, există o asigurare de răspundere civilă, pusă la dispoziţia şoferilor prin intermediul companiilor de asigurări private. Din acest punct de vedere, companiile au libertatea de a oferi limite de acoperire. Spre exemplu, într-o poliţă oferită în prezent de o companie din Marea Britanie, se oferă acoperire standard în timpul folosirii maşinii proprii de până la 20 milioane lire sterline pentru vătămări corporale şi de 1 milion lire sterline pentru daune materiale, la care se poate adăuga, opţional, o clauză prin care şoferul benefi-ciază de protecţie şi în cazul în care foloseşte un vehicul, altul decât al lui. De asemenea, ca şi în România, alţi şoferi care utilizează autovehiculul asiguratului sunt protejaţi, singura condiţie fiind specificarea expresă a numelor acestora în certificatul de asigurare.
Statele Unite ale Americii – Asigurarea ce acoperă pagubele materiale şi vătămările corporale produse terţilor este obligatorie în majoritatea statelor, însă aceasta se aplică diferit în unele regiuni. Spre exemplu, în New Hampshire nu este obligatorie asigurarea, pe modelul „ballpark” (n. red.: fiecare circulă pe drumurile publice asumându-şi acest risc). În Virginia, proprietarii de vehicule pot opta să plătească o taxă de 500 USD către autorităţi pentru fiecare maşină, evitând astfel să cumpere o asigurare.
De obicei, minimul impus de lege este asigurarea de răspundere civilă, cu anumite plafoane minime, în funcţie de tipul de pagubă. Totuşi, este important de ştiut că limitele maxime nu sunt specificate, acestea putând fi stabilite doar de către justiţie.
De asemenea, penalizările pentru lipsa asigurării variază de la stat la stat, dar, de cele mai multe ori, acestea presupun o amendă substanţială sau suspendarea ori revocarea dreptului de a conduce. Nu în ultimul rând, această infracţiune se poate solda chiar şi cu zile de închisoare. Unele state, cum sunt California şi New Jersey, au introdus „Personal Responsibility Acts”, ceea ce pune o presiune şi mai mare pe şoferii fără asigurare. Această reglementare presupune ca şoferii care nu deţin asigurare să nu poată primi despăgubiri pentru daunele morale în cazul în care sunt răniţi fizic în orice fel în timp ce se află la volan.
Principala diferenţă faţă de sistemul românesc provine din faptul că, atât în Marea Britanie, cât şi în ţări precum Germania sau Statele Unite ale Americii, dispare treptat noţiunea de poliţă facultativă CASCO. În aceste sisteme, la poliţele obligatorii de răspundere civilă se adaugă, contra cost, clauze specifice unei poliţe CASCO, fiecare având libertatea de a-şi selecta acoperirile.
Aceste clauze îşi pot găsi cu uşurinţă locul într-o politică de marketing mult mai agresivă. Pe piaţa românească au mai existat stimulente până acum, însă acestea făceau apel la nevoile imediate ale oamenilor. Ce se oferea de fapt? Bonuri de benzină, tichete cadou şi tot felul de alte stimulente care nu reprezentau decât o altă metodă de a returna clientului final o parte din prima de asigurare.
EXEMPLE DIN ALTE ŢĂRI
Protecţie suplimentară, sub formă de clauze ataşate poliţei respective, pentru:
Răspundere civilă în cazul în care asiguratul utilizează o maşină închiriată;
Cheltuieli medicale de urgenţă pentru şofer şi pasageri în caz de accident (într-o anumită limită şi doar în ţări agreate);
Transportul vehiculului avariat până la cel mai apropiat service şi transportul şoferului şi pasagerilor până la domiciliu;
Plata cheltuielilor veterinare în cazul în care în maşină erau transportate animale de companie (fără să depăşească o anumită limită);
Avarii ale parbrizului sau ale suprafeţelor vitrate ale maşinii;
Avarii ale autovehiculului (acoperire similară unei poliţe CASCO);
Pierderea sau distrugerea bunurilor personale în caz de accident (într-o anumită limită şi excluzând banii şi obiectele de valoare);
Punerea la dispoziţie a unei maşini la schimb pentru asigurat (în baza acoperirii de tip CASCO) sau pentru cel păgubit, contra unor tarife preferenţiale;
Păstrarea beneficiului de „an fără daune” , contra unei prime suplimentare, clientului nu i se va majora prima în anul care urmează;
