17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTransportatorii boicotează Petrom

Transportatorii boicotează Petrom

Protestele împotriva scumpirii benzinei se intensifică, Federaţia Operatorilor din Transporturi anunţând că va refuza să cumpere, timp de două luni, benzină de la anumite staţii.

Federaţia Operatorilor de Transport Rutier (FORT), cea mai mare organizaţie patronală din domeniu, a trimis o adresă către toţi membrii săi prin care se propune un embargo total împotriva benzinăriilor OMV Petrom. Fort propune ca la acest protest să se ralieze şi persoanele particulare. Protestul este programat să ţină cel puţin două luni.

Pentru zilele următoare (17-19 ianuarie) au fost anunţate de asemenea proteste ale unor grupuri de consumatori care au trimis la mii de oameni SMS-uri, mesaje prin poşta electronică sau au postat pe spaţiile de socializare şi pe forumuri un îndemn pentru a nu cumpăra combustibili, protestând astfel împotriva scumpirilor carburanţilor din ultima perioadă.

Reprezentanţii transportatorilor susţin că protestul lor este adresat autorităţilor şi doresc ca prin refuzul de a cumpăra produse petroliere de la anumite staţii să „testeze” reacţia guvernanţilor, iar „Guvernul are partea lui de vină, pentru că anual încasează 4 miliarde euro din taxele şi impozitele pe carburanţi şi nu face nimic pentru a opri scumpirile”. Vicepreşedintele FORT, Niculae Cimbrola, ne-a declarat că, deşi „este clar că preţul carburanţilor nu va mai scădea sub nivelul actual”, problemele care apar în economie, respectiv în sectorul de transporturi, care se confruntă de doi ani cu grave probleme, sunt datorate „suveicilor care asigură subvenţii pentru anumite regii şi cumetriilor politice”.

„Nu preţul la pompă este neapărat problema noastră, ci faptul că societăţile comerciale şi persoanele care desfăşoară activităţi comerciale întâmpină probleme în activitate datorită conduitei politicienilor. La nivelul Uniunii Europene, 6% din populaţia activă este cuprinsă în activităţi de transport, însă ponderea în PIB este diferită la noi faţă de alte ţări. Este clar că nu sunt practicate preţuri corecte. La noi, prin diverse artificii, anumite companii sau regii sunt ajutate sub diverse forme cu subvenţii, deşi ele nu sunt corect justificate. Orice ajutor şi subvenţie trebuie justificate şi trebuie să se acorde direct persoanelor afectate, persoanelor care au nevoie de ajutor. În prezent, de exemplu, decontarea unor abonamente de transport se face printr-o evaluare grosieră, şi nu prin contorizarea tuturor călătoriilor realizate’, a precizat Niculae Cimbrola.

Reprezentanţii FORT spun că au ales OMV Petrom pentru acest protest „deoarece au un număr însemnat de benzinării distribuite în toată ţara”.

LukOil a avut pierderi de 500 milioane dolari

În ultimii 10 ani, Rafinăria Petrotel Ploieşti, care aparţine grupului LukOil din Rusia, a înregistrat pierderi de 500 milioane dolari. Anul trecut, Rafinăria a marcat o pierdere de 55 milioane de dolari, iar în noiembrie activele aveau o valoare de 200 milioane de dolari, în timp ce capitalul social era de doar 78 milioane de dolari. Doar pe partea de retail (de unde, în general, se generează profitul unei companii petroliere), LukOil România a înregistrat în ultimii doi ani pierderi importante. În 2010 aceste pierderi au ajuns la 22 milioane de dolari. LukOil este o companie petrolieră integrată, cu activităţi în explorarea, extracţia şi rafinarea ţiţeiului, precum şi în comercializarea produselor petroliere. Compania deţine o reţea de 310 staţii de distribuţie şi zece depozite de produse petroliere. Investiţiile făcute în România pe o perioadă de 11 ani se ridică la peste jumătate miliard de dolari.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă