22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAlgeria, ameninţare serioasă

Algeria, ameninţare serioasă

Reprezentativa României va întâlni în această seară, de la ora 19.00, formaţia Algeriei, în cadrul Grupei C a Campionatului Mondial din Suedia. Confruntarea se anunţă extrem de dificilă, după ce în primul meci africanii au reuşit să le creeze dificultăţi serioase sârbilor, aceştia din urmă impunându-se la limită, 25-24.

Pe de altă parte, debutul handbaliştilor noştri la CM nu a fost rău, elevii lui Vasile Stângă având o comportare meritorie, chiar au pierdut cu 21-27 în faţa croaţilor, în primul meci din grupă. „Jocul nostru promite. Nu ne-am făcut mari visuri, însă în prima repriză echipa s-a autodepăşit (n.r. – românii au intrat la vestiare cu avantaj de două goluri 13-11)”, a apreciat Cristian Gaţu.

Astăzi, ora 19.00, România-Algeria; miercuri, ora 21.30, România-Australia; joi, ora 21.30, România-Serbia.

Meciurile se transmit în direct pe Dolce Sport.

Cele mai citite

Ministrul Câciu: România își bazează deficitul pe investiții, singura cale spre dezvoltare economică

Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că România se numără printre puținele țări din UE al căror deficit bugetar este generat...

Guvernul dă undă verde noilor reglementări pentru emitenții de instrumente financiare

Noul cadru legislativ oferă protecție și încredere investitorilor și facilitează accesul la capital pentru companii Proiectul a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară și...

Dialog satiric, partidul Piraților – Academia Catavencu

– Frumos te-ai mai potcovit, prietene! Cum ai făcut rost de piciorul de lemn? – Într-o luptă cu olandezii care nu voiau să mă...
Ultima oră
Pe aceeași temă