2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialMinisterul Economiei vrea să privatizeze sau să închidă institute şi societăţi de...

Ministerul Economiei vrea să privatizeze sau să închidă institute şi societăţi de cercetare

Ministerul Economiei se va consulta cu organisme interne şi internaţionale în privinţa privatizării unor societăţi cu activităţi de cercetare şi dezvoltare şi va vinde sau dizolva o serie de institute de profil, transmite Mediafax.

„În cazul operatorilor economici a căror activitate este axată pe cercetare-dezvoltare-proiectare se vor purta consultări cu organismele interne şi internaţionale privind intenţia de privatizare cu sprijinirea activităţiii. În cazul cerorlalte societăţi comerciale din acest sector, se va analiza posibilitatea modificării cadrului legal în vederea privatizării”, se arată într-un document.

Autorităţile au în vedere nouă institute naţionale de cercetare-dezvoltare şi şapte societăţi de pofil. Pentru cele şapte societăţi intenţia Ministerului Economiei este atragerea de investitori şi de fonduri europene.

Astfel, Ministerul Economiei vrea să privatizeze Institutul de Cercetare Ştiintifica, Inginerie Tehnologica şi Proiectare Mine pe Lignit (ICSITPML) Craiova, ICEM Iaşi şi IPROCHIM Bucureşti prin valorificarea participaţiilor statului.

Societatea EUROTEST Bucureşti va fi reorganizată, iar ISCIR Bucureşti va fi fie privatizată, fie implicată în parteneriate. SIMTEX Bucureşti, în reorganizare, va fi eficientizată prin externalizarea unor activităţi sau vânzarea acestora.

De asemenea, societăţile IPIU Bucureşti şi BRML-CERT vor fi dizolvate judiciar.

„În sectorul de cercetare-dezvoltare se vor avea în vedere reorganizări ale institutelor naţionale şi ale societăţilor comerciale de cercetare-dezvoltare, prin înfiinţarea unor institute naţionale viabile şi a mai multor societăţi pentru care se vor putea derula activităţi de administrare/privatizare/lichidare”, potrivit documentului.

De asemenea, conducerea actuală a Ministerului Economiei menţine propunerea din 2009 a fostului ministru de resort Adriean Videanu de comasare a 14 institute în două structuri, cu responsabilităţi în sectoarele energetic, respectiv industrial.

 

Cele mai citite

Agricultura românească, între evoluție și stagnare

România se află printre cele cinci state care somează Comisia Europeană să introducă taxe de import pentru cerealele din Ucraina Aderarea României la Uniunea Europeană...

Agricultura românească, între evoluție și stagnare

România se află printre cele cinci state care somează Comisia Europeană să introducă taxe de import pentru cerealele din Ucraina Aderarea României la Uniunea Europeană...

Dictatura panicii

A doua zi după anunțul alegerii lui Donald Trump, pentru al doilea său mandat prezidențial, o treime dintre apelurile telefonice care sunt primite zilnic...
Ultima oră
Pe aceeași temă