La împlinirea a 161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, şapte artişti orădeni, alături de care trebuia să fie şi David Bryan, britanicul din trupa Hotel FM, care reprezintă România la Eurovision, au cântat, sâmbătă seară, melodii pe versurile lui Eminescu, în mai multe limbi, informează Agerpres.
Sub genericul ”Sunt ani la mijloc”, versurile poetului nepereche au fost cântate în limbile română, engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă, italiană şi maghiară de Lăcrimioara Deac, Iuliana Băican Chelu, Alexandrina Chelu, Emil Sauciuc, Mircia Covaci, Matyas Zsolt Imre şi Florian Chelu Madeva. Poezii precum „Odă în metru antic”, „Şi dacă… „, „Criticilor mei” sau „La Steaua” au fost orchestrate de compozitorul Florian Chelu Madeva, iniţiatorul şi fondatorul Rock Filarmonicii din Oradea.
Potrivit acestuia, David Bryan a promis, în cursul săptămânii, că va face tot posibilul să ajungă la Oradea pentru a participa la acest spectacol, unde avea de interpretat, în limba engleză, două piese pe versuri eminesciene. El nu a ajuns însă la manifestare, fiind mult prea ocupat cu pregătirea turneelor de promovare a melodiei care a câştigat Eurovision România.
Întrebat ce crede despre Eminescu, cantautorul Florian Chelu a declarat că ”mai repede se naşte o stea pe cer decât un geniu adevărat”. ”Fără Eminescu cred că noi nici nu am exista. Aproape pot spune că restul e derizoriu, cum zicea – pare-mi-se – Cioran. Vatamaniuc spunea că Eminescu este coloana vertebrală a românismului. Cred în cultură mai mult ca-n Dumnezeu.(…) Într-o bună zi, cultura noastră va birui pentru că este mult prea serioasă”, a spus Florian Chelu.
Spectacolul inedit a avut loc pe scena Casei de Cultură a Municipiului, cu intrare gratuită, fiind organizat de Rock Filarmonica Oradea şi Casa de Cultură a Municipiului Oradea.