Un bărbat a fost găsit mort, sâmbătă seară, pe un teren de vânătoare dintre localităţile buzoiene Pătârlagele şi Nehoiu, în condiţiile în care în zonă era organizată la acel moment o partidă de vânătoare, transmite Mediafax.
Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, bărbatul a fost găsit de grupul de vânători din care se pare că făcea şi el parte. Bărbatul ar fi fost împuşcat, lângă cadavru fiind găsit şi un porc mistreţ mort.
Conform sursei citate, partida de vânătoare, care era organizată în zona cunoscută sub numele de Valea Rea, era autorizată, iar, din primele informaţii, a reieşit că participanţii erau vânători cu acte în regulă.
La ora transmiterii acestei ştiri, în zonă se află o echipă formată din poliţişti de la Investigaţii Criminale, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Poliţiştii şi procurorul încearcă să afle împrejurările în care s-a produs incidentul.