La Arad, atât liberalii, cât şi conservatorii au anunţat măsuri dure pentru membri de partid care nu respectă alianţa celor două formaţiuni: cine nu se supune, afară din partid! În judeţ sunt două localităţi, în care primarii PNL sunt în permanenţă sabotaţi de către consilierii PC şi PSD.
Loviturile sub centură, interzise
PC a luat problema la modul serios, iar conducerea filialei s-a deplasat la Seleuş, unde comuna riscă să piardă un proiect de 2,5 milioane de euro pentru că, consilierii locali nu vor să-l voteze. Ei credeau că în acest fel îi dau o lovitură sub centură primarului PNL. „Am fost la Seleuş şi am stat de vorbă cu consilierii PC. Acolo, conflictul depăşeşte sfera politicului, sunt interese personale”, a declarat Mircea Purcaru, preşedinte PC Arad. „Consider că la Seleuş, PC ar trebui să facă primul pas. Acolo suntem în situaţia de a pierde un proiect de 2,5 milioane de euro pentru că nu avem un vot”, a declarat Ioan Cristina, preşedinte al PNL Arad. Deputatul Mihăiţă Calimente a fost la fel de tranşant ca şi conservatorii. El a spus că şi liberalii vor adopta aceeaşi strategie: cine nu respectă alianţa, va fi exclus din partid. Urmează ca un grup format din conducerile celor două partide să meargă în comuna Gurahonţ, unde primarul liberal Gheorghe Florea nu-şi poate pune strategia de dezvoltare a comunei în aplicare, pentru că este atacat în permanenţă de consilierii locali PC şi PSD. De curând, preşedintele PNL, Ioan Cristina, şi cel al PSD Arad, Dorel Căprar, au fost împreună la Gurahonţ pentru a le explica consilierilor locali că, dacă nu-şi vor uni forţele şi vor vota alături de cei ai PD-L, vor fi excluşi din partid.
Pregătesc liste comune
Alianţa va funcţiona la Arad fără probleme, cred conducerile celor două organizaţii şi în curând vor mai avea încă un aliat: PSD. „Vom face liste comune la alegerile locale, până la nivel de oraşe, inclusiv cu PSD. La nivel de comune se va analiza fiecare caz în parte, în baza unui sondaj de opinie”, a declarat Ioan Cristina, preşedinte al PNL Arad. Primarul comunei Târnova, Florin Farcaşiu, a spus că sprijină inclusiv alianţa cu PSD, pentru a învinge guvernarea PD-L. El a explicat că vor avea loc sondaje şi candidaţii vor fi stabiliţi de către cele trei partide doar pe acest criteriu.