Consiliul Local Orşova a adoptat o hotărâre care prevede ca fiecare consilier să recite câte o poezie de Mihai Eminescu, la cea de-a XX-a ediţie a „Festivalului Internaţional de Poezie – Eminescu”, ce va avea loc în 14 ianuarie, potrivit Mediafax.
Hotărârea, care a primit 15 voturi „pentru” şi doua „împotrivă”, a fost adoptată în 30 noiembrie 2010 şi a fost propusă de consilierul local PNL Dumitru Pătăşanu.
Pătăşanu a declarat, marţi, că iniţial a propus un proiect prin care Consiliul Local Orşova să aloce fonduri pentru organizarea ediţiei XX a „Festivalului Internaţional de Poezie – Eminescu”, dar câţiva consilieri s-au opus, astfel că iniţiatorul a vrut să se „răzbune” şi a introdus amendamentul care presupune ca fiecare ales să recite câte o poezie.
„În afară de acordul ăsta în bani, am venit cu un acord doi, să pregătim câte o poezie de Eminescu pentru acest festival. S-a supus la vot amendamentul şi a trecut”, a declarat Dumitru Pătăşanu.
Articolul 2 al HCL nr. 101/ 30.11.2010 menţionează că „se alocă suma de 1.200 lei reprezentând contribuţia Consiliului Local şi a Primăriei municipiului Orşova la bugetul festivalului, iar fiecare consilier trebuie să spună câte o poezie de Mihai Eminescu”.
Valeriu Ungureanu, consilier local şi viceprimar PDL al municipiului Orşova, a declarat că hotărârea îi aminteşte de grădiniţă.
„Ca să ajungi să iei o hotărâre de consiliu local pentru a prezenta o poezie la un eveniment e ca la şcoală, ca la grădiniţă”, a spus Ungureanu.
De partea cealaltă, Constantin Negulescu, consilier independent şi fost primar al municipiului Orşova, i-a ironizat pe consilierii care au votat proiectul.
„Atunci când a luat această hotărâre Consiliul Local cred că a fost lovit de flacăra violet sau albastră, numai aşa poţi vota ca fiecare consilier să spună câte o poezie”, a spus Negulescu.
„Festivalul Internaţional de Poezie – Eminescu” este organizat de Fundaţia Culturală „Lumina” în parteneriat cu Primăria Orşova şi va avea loc în 14 ianuarie.