Bulgaria şi România au depus multe eforturi şi au înregistrat numeroase progrese în îndeplinirea condiţiilor Schengen, iar preşedinţia ungară a UE are ca obiectiv să asigure luarea unei decizii politice privind termenul aderării până la finalul său,a declarat ambasadorul ungar la Sofia, Judith Lang, potrivit NewsIn.
Lang, a cărei ţară a preluat preşedinţia UE la începutul lui 2011, a declarat că Budapesta vrea ca decizia politică să fie luată până în iunie 2011.
Iniţial, România şi Bulgaria urmau să fie incluse în Schengen până în martie 2011, dar în decembrie 2010, atât Franţa, cât şi Germania şi-au exprimat opoziţia faţă de acest termen.
Într-un interviu acordat sâmbătă postului naţional bulgar de radio, Lang a subliniat că trebuie să se termine ghicitul privind data şi că trebuie continuate eforturile bune pe care le depun aceste două ţări.
Ea a adăugat că preşedinţia ungară a UE va oferi celor două ţări susţinerea deplină.
Printre alte priorităţi ale ţării sale, ambasadoarea a enumerat extinderea şi integrarea romilor. Unul din obiectivele preşedinţiei UE este finalizarea negocierilor de aderare cu Croaţia, în decurs de jumătate de an.
Lang a insistat şi asupra refacerii economice a Uniunii.