Două – trei zile. Maximum o săptămână. Doar atât sunt pe buzele tuturor performanţele reuşite de „fetele de bronz” de la handbal sau aurul gimnastei Ana Porgas, în timp ce orice bătaie a lui Mutu, blondă a lui Cristea sau cugetare a lui Becali sunt întoarse pe toate părţile şi interpretate în fel şi chip. Dincolo de această inechitate cu care s-au obişnuit, sportivii români şi-au văzut şi anul ce a trecut de treabă şi au adus România pe cele mai înalte culmi ale sportului. În 2010, handbalul, gimnastica, scrima, canotajul sau boxul s-au remarcat, din nou, pe plan mondial şi european. Romanialibera.ro vă propune o rememorare a celor mai importante performanţe internaţionale ale sportului românesc în 2010.
Gimnastică – 26 de medalii
Nu mai puţin de 26 de medalii a obţinut gimnastica autohtonă în 2010 la Campionatele Europene, Mondiale, Jocurile Olimpice ale Tineretului sau alte competiţii internaţionale. „Gimnastica românescă a fost şi în 2010 o disciplină cu tradiţii de excepţie în panoplia sportului din România, dar şi din întreaga lume”, a declarat, pentru România liberă, Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.
Potrivit acestuia, 2010 a fost un an greu care a inclus competiţii majore de obiectiv precum Campionate Europene, Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice de tineret.
La feminin, Ana Porgras a urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatele Mondiale de la Rotterdam la bârnă. Porgas a mai fost medaliată şi cu bronz, împreună cu echipa.
Nici junioarele nu s-au lăsat mai prejos şi Diana Chelaru a devenit vicecampioană mondială la sol şi medaliată cu bronz la întrecerile continentale la acelaşi aparat, în timp ce Amelia Răcea a obţinut aur european la bârnă, iar Diana Bulimar s-a întors cu o medalie de bronz de la Singapore.
Unul dintre evenimentele care au marcat decisiv gimnastica feminină în anul 2010 a fost readucerea tandemului Octavian Bellu – Mariana Bitang, cei mai titraţi antrenori din gimnastică românească, la lotul olimpic. „Din punctul nostru de vedere, a fost o decizie care revigorat gimnastica, lucru care s-a văzut cu certitudine la Campionatele Mondiale de la Rotterdam”, a mai declarat Stoica.
La masculin, Flavius Koczi a fost medaliat cu bronz la sărituri la Campionatele Europene. Iar la cea dintâi ediţie a Jocurilor Olimpice pentru tineret, care au avut loc la Singapore, Andrei Muntean a câştigat aurul la inele.
Şi gimnastica aerobică a contribuit la „patrimoniul” Federaţiei de Gimnastică, România ocupând locul întâi pe naţiuni la Campionatele Mondiale şi aur la echipe. Acestei performanţe s-au adăugat şi rezultatele lui Mircea Zamfir, care a devenit campion mondial pe echipe şi la grup, vicecampion mondial la individual şi trio, Valentin Mavrodineanu, care a obţinut aur la grup şi cu echipa, argint la trio şi bronz la perechi, Petru Porime Tolan, care este campion mondial cu echipă şi la grup, medaliat cu argint la trio şi Cristinei Nedelcu, aur cu echipa şi bronz la cuplu.
Handbal – Oltchim şi echipa feminină, vedetele anului
În luna mai, Oltchim Râmnicu Vâlcea, cea mai bună echipă de club din handbalul autohton în ultimii ani, a realizat o performanţă notabilă, care va fi greu de egalat: a devenit vicecampioana Europei, după ce a pierdut finala Ligii Campionilor la handbal feminin.
Succesul vâlcencelor a fost întărit de echipa naţională de handbal feminin care, în decembrie, şi-a adjudecat medalia de bronz la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia. Astfel, selecţionata antrenată de Radu Voina a obţinut, după victoria cu 16 la 15 în faţa Danemarcei din finala mică a competiţiei continentale, prima sa clasare pe podium în cadrul unui turneu final european.
Scrimă – Spadasinele de aur
Ana Brînză, Anca Maroiu, Simona Alexandru şi Loredana Iordachioiu sunt cele patru fete care, în noiembrie 2010, au adus în România titlul mondial la spadă, după ce au reuşit să învingă Germania în finală (35 -26).
Delegaţia ţării noastre a mai obţinut încă două medalii de bronz la ediţia din acest an a Campionatelor Mondiale, una prin Cosmin Hănceanu, la probă individuală de sabie, şi una prin echipa masculină de sabie.
Box – Bute, campion mondial IBF
Lucian Bute este, fără îndoială, cel mai performant pugilist al ultimilor ani. În octombrie 2010, Bute şi-a apărat centura de campion mondial IBF, categoria supermijlocie, învingându-l în nouă runde pe americanul Jesse Brinkley. Bute îşi va apăra centura cu diamante, pe 19 martie 2011, la Montreal în faţa lui Brian Magee, pugilist aflat pe locul 15 în clasamentul IBF.
Kaiac – Canoe- 4 medalii la Mondiale
În cadrul Campionatelor Mondiale de Seniori 2010 desfăşurate în localitatea Poznan (Polonia), echipa României a reuşit să obţină 4 medali din care 3 de aur şi un argint.
Echipajul de canoe dublu format din Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi a reuşit să urce de două ori pe prima treaptă a podiumului în probele de Canoe 2-1000m şi Canoe 2-500m. O altă performanţă a fost înfăptuită de Şerban Iulian în proba de canoe k1-200m, el câştigând medalia de aur după ce a devansat ţări ca Franţa şi Italia. România a mai câştigat o medalie de argint în proba de Canoe 4 – 1000m, format din sportivii: Bogdan Nicolae – Mihail Simion – Comanici Florin – Gheoaca Gabriel.
Haltere – Medalii si la Europene si la Mondiale
În aprilie, la Campionatul European de Haltere de la Minsk, sportiva Roxana Cocoş a câştigat două medalii de bronz, în timp ce Antoniu Buci a obţinut medalia de aur la stilul aruncat şi argint la total la categoria 62 de kilograme, iar Ninel Miculescu a cucerit trei medalii de aur la smuls, aruncat şi la total la categoria 69 de kilograme.
În septembrie, halterofilul Ninel Miculescu a obţinut două medalii la Campionatele Mondiale din Turcia, la categoria 69 de kilograme, iar Valeriu Calancea a cucerit alte două medalii, aur la stilul aruncat (220 kg), respectiv bronz la total (397 kg).
Tenis de masă
Tot în septembrie, echipa feminină de tenis de masă a României s-a clasat pe locul secund la Campionatul European. La aceeaşi competiţie, perechea Daniela Dodean/Elisabeta Samara a cucerit medalia de bronz.
Judo
Alina Dumitru şi Corina Căprioroiu au câştigat medaliile de aur la Campionatul European de Judo de la Viena (Austria).
Competiţii importante în 2011
Campionatul Mondial de Handbal Masculin, Suedia – 13-30 ianuarie
Campionatul European de Patinaj Artistic, Berna – 23-30 ianuarie
Cupa Davis, România – Argentina – 4-6 martie
Campionatul European de Atletism Indoor, Paris – 4-6 martie
Campionatul Mondial de Patinaj Artistic, Tokyo -21 – 27 martie
Campionatul European de Lupte, Dortmund – 29 martie – 3 aprilie
Campionatul European de Gimnastică, Berlin – 6-10 aprilie
Campionatul European de Haltere, Kazan – 11- 17 martie
Campionatul Mondial de Tenis de masă, Rotterdam – 8-15 mai
Cupa Mondială de Judo, Bucuresţi – 4-5 iunie
Campionatul European de Kaiac-Canoe, Belgrad – 17-19 iunie
Campionatul Mondial de Nataţie, Shanghai, 16-31 iulie
Campionatul European de Scrimă – Sheffield, 16-22 iunie
Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe, Szeged, 18-21 august
Campionatul Mondial de Judo pe echipe, Paris – 23-28 august
Campionatul Mondial de Atletism, Daegu, 27 august- 4 septembrie
Campionatul Mondial de Canotaj, Bled, 28 augut – 4 septembrie
Campionatul Mondial de Lupte, Istambul, 12-18 septembrie,
Campionatul Mondial de Box, Busan, 16 septembrie- 10 octombrie
Campionatul European de Canotaj, Plodiv, 16-18 septembrie
Campionatul Mondial de Gimnastică, Tokyo, 8-16 octombrie
Campionatul European de Tenis de masă, Gdansk, 8-16 octombrie
Campionatul Mondial de Handbal, Brazilia, 3-16 decembrie