Judecătorul Nicolae Horaţius Dumbravă, ales în noul Consiliu Superior al Magistraturii, şi-a depus candidatura, vineri, pentru funcţia de preşedinte al CSM ş îşi prezintă proiectul de management, el fiind singurul candidat pentru această funcţie, potrivit Mediafax.
În debutul şedinţei, preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a invocat textele de lege de organizare a CSM, arătând că în şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii urmează să fie aleşi preşedintele şi vicepreşedintele forului.
Ea a dat citire şi hotărârilor de Senat prin care au fost validaţi cei 11 noi membri ai CSM, precum şi cei trei membri aleşi în Consiliu în anul 2006 pentru un mandat de şase ani, dar şi pe cea privind desemnarea celor doi membri ai societăţii civile în acest for al magistraţilor.
În cadrul şedinţei de constituire a noului CSM nu s-a pus în discuţie vreo cerere de amânare a acesteia.
Judecătorul Horaţius Dumbravă i-a anunţat anterior pe membrii CSM că îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al noului Consiliu. El îşi prezintă proiectul de management în faţa membrilor CSM.
Noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii s-au reunit, vineri, în şedinţa de constituire, convocată şi prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.
La şedinţa de constituire a forului participă cei 11 magistraţi aleşi ai CSM, respectiv judecătorii Lidia Bărbulescu, Mircea Bucurel Aron, din partea instanţei supreme, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban şi Nicolae Horaţius Dumbravă, din partea curţilor de apel, Adrian Toni Neacşu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ, din partea judecătoriilor, şi procurorii George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, şi Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.
De asemenea, la şedinţă participă şi cei doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM, Victor Alistar şi Corina Dumitrescu.
Şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi procurorul general al României, Codruţa Kovesi, membri de drept ai CSM, sunt prezenţi la şedinţa de constituire a forului.
Şedinţa de constituire a noului CSM are loc vineri, la data la care a fost convocată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi preşedintele Traian Băsescu a sugerat, miercuri, amânarea acesteia pe 20 ianuarie, după pronunţarea Curţii Constituţionale în cazul contestaţiei privind validarea listei cu noii membri ai Consiliului.
Şi Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut amânarea şedinţei de constituire a noului CSM, pe motiv că legalitatea validării de către Senat a listei membrilor aleşi şi numiţi ai Consiliului este contestată la Curtea Constituţională iar această sesizare va fi luată în discuţie în 19 ianuarie.
Curtea Constituţională ia în discuţie, în 19 ianuarie, sesizarea a 30 de deputaţi PDL privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului de validare a listei celor 11 noi mambri în CSM.
Concret, PDL a susţinut faptul că judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea – aleşi pentru un mandat de şase ani în urma aleşilor în 2004 (în condiţiile legii de atunci) şi desemnaţi pentru un alt mandat la alegerile din 2010 – nu mai pot exercita un alt mandat
Tot în 19 ianuarie va fi judecată şi sesizarea privind neconsttiuţionalitatea Hotărârii Senatului de validare a lui Victor Alistar şi a Corinei Dumitrescu ca reprezentanţi ai societăţii civile în CSM.
Potrivit Legii 317/2004, în termen de 15 zile de la publicarea hotărârilor privind validarea şi alegerea membrilor (din partea societăţii civile-n.r.) Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire.
În 23 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea Senatului de validare a noilor membri ai CSM.