Guvernarea PSD-ALDE atinge cele mai nerușinate cote ale nepotismului de tip fanariot. Numirile sunt scandaloase, sfidarea este totală. Neveste, amante, fiice, nepoate sunt numite în funcții plătite regește, dar pentru care nu au niciun fel de pregătire. Aghiotanții lui Dragnea și amicii lui Tăriceanu ajung mari dregători în statul român.
Jupânii PSD-ALDE ne iau trei rânduri de piele, dar, prin parașutarea unor nepricepuți în poziții-cheie, ne expun și unor pericole mortale. Pe șosea, pe calea ferată, în școli și-n spitale, dar și la simpla inspirare a mizeriilor care plutesc în aer. Căci angajările pe cumetrie vin la pachet cu o corupție agresivă.
Filosofia acestor căpușe agresive a fost exprimată clar de un fruntaș PSD, Eugen Nicolicea: „Dacă alegi o rudă genială care a luat Premiul Nobel în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident că nu e niciun conflict de interese“.
Odată stabilită baza teoretică, se trece la fapte. Iar primul pas e să-ți descoperi prin preajmă tot felul de genii care, evident, ar merita să ia Premiul Nobel. Pentru ce? Pentru orice.
Nobelizata lui Nicolicea e chiar tânăra sa soție, Nicoleta, pe care din ziaristă de tabloid a transformat-o, prin numiri politice succesive, în membră a conducerii TVR, jupâneasă la Poștă, consilieră la Cabinetul prim-ministrului (pe atunci V. Ponta) și, în fine, șefă de serviciu la Transgaz. La Transgaz, neicusorule, la Transgaz! Ce contează că singurele legături ale duduii cu gazele sunt aragazul din bucătărie și flatulențele slobozite, după o masă copioasă, de Moș Nicolicea?!
Transgaz o dată, Transgaz de două ori… Evrika! La compania națională de transport al gazelor s-a aciuat, la pensie (58 de ani), și marele lingău al Generalului Izmană: comisarul-șef (general cu două stele) Nelu Pop. După odele înălțate lui Gabriel Oprea (“omul-ministru și ministrul-om“; “de mult îl așteptam, și Dumnezeu ni l-a adus“; “cu participarea sa inimoasă-demnă-bărbătească“; “sentimente de mare respect și aprecieri“; “cu mâna la caschetă, respect și considerație deosebită“), fostul milițian a binemeritat funcția de “consilier la Cabinetul Directorului general al Transgaz“. Din cumulul pensie de polițist + salariu la Transgaz, lingăul lui Oprea ne ușurează lunar de aproape 10.000 de euro! Eu zic că nu se moare de foame cu banii ăștia în România…
Cu asemenea parașutări politice, nu e de mirare că Transgaz se află în pragul unei catastrofe: în primele 6 luni ale anului, programul de investiții a fost realizat în proporție de numai 3,05% (15 milioane de lei, în loc de 500 de milioane).
Alt caz: Akram Shhaideh, soțul vicepremierului Sevil Shhaideh, tocmai a fost angajat director în Ministerul Agriculturii, la Daea-care-tunde-oaia. Și tot oaia l-a adus pe bărbățelul Sevilei în minister: cică româno-sirianul, mare fan al dictatorului Bashar Al-Assad, “are o experiență importantă în deschiderea piețelor pentru exportul ovinelor“. Specialist în kebab!
Trecem la capitolul “june pline de calități profesionale“. Andreea Arcan Apostol (27 de ani) a fost numită vicepreședinte în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), cu rang de subsecretar de stat. Andreiuța este fiica senatoarei Emilia Arcan (PSD), iar în 2009 prezenta buletinul meteo la Kanal D în sutien și bikini.
Corina Bogaciu (27 de ani), deputată PSD, a fost propulsată de faptul că este fiica unui consilier local din Voluntari, Ion Bogaciu, vărul și nașul de botez al primarului Florin Pandele. E nepoată, carevasăzică.
Andreea Cosma e deputat PSD, succedându-i fratelui său Vlad Cosma, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare. Tatăl celor doi, fostul baron roșu de Prahova, e mai harnic: 8 ani de închisoare. Iar Andreea vine tare din urmă, fiind trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.
Un caz celebru este cel al fostului ziarist Ovidiu Wlassopol, numit de PSD prim-vicepreședinte al Autorității de Administrare Fiscală (ASF). Pe Wlassopol îl recomandă calitatea de fost soț al Olguței Vasilescu (de care a divorțat anul trecut, după 14 ani de căsnicie). Cum la ASF sunt salarii uriașe, din bani publici, PSD-iștii au hotărât că “mormanul“ trebuie să rămână în familie. De ce să ajungă pe mâna vreunui finanțist strălucit, absolvent de universități prestigioase?! Chiar dacă Wlassopol nu știe lucruri elementare despre piața asigurărilor (cum s-a dovedit la audierea din comisie), ridică lunar o leafă de 13.800 de euro. Să-i revină și Olguței vreo câteva mii de euro, ca pensie alimentară…
La șefia Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București, Gabriela Firea l-a numit pe Laurențiu Viorel Badea, cel care în 2009 a fost prins cumpărând voturi, racolând studenți pentru lucruri murdare, făcând apologia infracțiunilor electorale.
O glumă proastă, cu accente bahice, a fost făcută de însuși Mihai Tudose: Felix Rache – consilier de stat la cabinetul prim-ministrului! Și mai grav: consilier pe probleme de comunicare și pe proiectul centenarului Marii Uniri din 1918! În acest fel, Antena 3 și-a mai plasat un om în Guvern. De ce să-l plătească Voiculescu când îl putem plăti noi?!
Tudose nu s-a oprit aici: l-a numit în Ministerul de Externe, ca secretar de stat, pe un individ nefrecventabil: Kristian Winzer (29 de ani). Acesta este un mare admirator al infractorului Adrian Năstase (“La mulți ani frumoși și sănătoși unui om pe care îl voi prețui mereu!!“), dar și un lătrău voluntar pe frontul antijustiție. Winzer se manifestă ca inamic al șefei DNA, pe care o acompaniază, în postările sale, cu îndemnuri de genul: “Eu zic că e cazul și momentul să fie schimbată!! Urgent!!“, “Hai cu demiterea!“. Acest ciudat se va ocupa exact de MCV. Scandalos!
Larisa Maria Popa (30 de ani), Miss Universe România 2011 și protejata lui Darius Vâlcov, a fost parașutată în funcția de administrator provizoriu al companiei Telecomunicații CFR S.A., aparținând de Ministerul Transporturilor. Plus: consilier personal al secretarului de stat Dănuț Potor, de la Ministerul Agriculturii. Recunoscătoare, Larisa i-a fost martor fidel politicianului PSD în dosarul șpăgii mascate în tablouri și lingouri, ascunse prin pereți și cavouri.
Alte nobelizate din marea familie a PSD. Fiica lui Adrian Țuțuianu (ministrul Apărării) e consilier juridic la Primăria Capitalei, la Firea. Fiica lui Forin Iordache (vice al Camerei Deputaților) lucrează la Cancelaria Băncii Naționale, după ce a fost referent în Ministerul de Externe. Fiica lui Niculae Bădălău (președintele executiv al PSD) e angajată la Departamentul Protocol al Aeroportului Otopeni, unde a încasat ilegal sporuri salariale de până la 75%.
Fiul lui Mircea Bobora (președintele Consiliului Județean Hunedoara) a fost numit de Tudose în Consiliul de Supraveghere provizoriu de la Transelectrica, unde salariile bat spre 6.000 de euro. Marieta Stănescu, soția lui Paul Stănescu (senator PSD de Olt), a ajuns consilier în Ministerul Educației. Liviu Dragnea și-a numit și șoferul, și garda personală în importante funcții publice.
Un penal, Ioan Muntean, a fost numit lider al grupului PSD din Camera Deputaților.
Muntean este judecat pentru trafic de influență și spălare de bani, cu primirea unei mite de 400.000 de euro. Și Florin Iordache, artizanul Ordonanței 13, a fost promovat: vicepreședinte al Camerei. Iar multipenalul Darius Vâlcov face programe de guvernare, ca angajat al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.
Lista e mai lungă decât o zi de post. Mii de funcții publice sunt împărțite la vârf, zeci de mii la bază. Aceasta este clientela nenorocită care ne suge banii și ne scurtează viața.