Numărul infecţiilor respiratorii acute raportate în săptămână 27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 a scăzut cu 5,7 % faţă de cel înregistrat în săptamâna anterioară, în România nefiind focare epidemice de viroze respiratorii sau de gripă, informează, miercuri, Ministerul Sănătăţii (MS).
În raportul transmis de Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile la Ministerul Sănătăţii, în săptămâna 27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 s-au înregistrat 52.912 infecţii respiratorii acute. De asemenea, numărul cazurilor de viroze respiratorii care au necesitat internare este în scădere, informează Mediafax.
MS informează că în România nu există focare epidemice de viroze respiratorii sau de gripă şi au fost izolate trei tulpini de gripă – una de tip A şi două de tip B, la persoane adulte. Cele trei persoane au stare generală bună, fără complicaţii.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon continuă şi se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
Până în 2 ianuarie au fost efectuate 1.058.603 de vaccinări antigripale, din care 528.342 (49.9%) la grupa de vârstă peste 65 ani.